Amurg

Privesc cum amurgește soarele pe culme

Și-o căprioară țâșnește speriată spre izvor

Privește-n urmă încercând să scurme

Umbrind vreun ager ochi de vânător.

Și sorb tăcerea serii ce plăcut vibrează

Sperând s-apari în cale zâmbitor

Iar soarele de sus încă veghează

Vânând sărutul nostru cel pătimitor.

Dar simt cum vântul falnic se-nfioară

Și-n foșnet tainic ramurile cântă

În pieptul meu un sunet de vioară

Stârnește inima ce în speranță se avântă.

Ești tu? Ecoul nu revine

Îți simt clipirea cea nerăbdătoare

Te simt, dar teama mă aține…

Ce-aud să fie dorul apei curgătoare?

Și m-am topit într-o clipită doară

Cu brațele de foc tu m-ai cuprins arzând

Și gândurile-n jurul nostru zboară

Țesând un vis cu soarele-n amurg.

Vin clipe când sufletul vrea să reverse lava lui fierbinte,
iar gândurile devin praf de stele ce se-așează-n cuvinte...