Amurg

Pictură de Romica Alexandrescu

Privesc cum amurgește soarele pe culme

Și-o căprioară țâșnește speriată spre izvor

Privește-n urmă încercând să scurme

Umbrind vreun ager ochi de vânător.

 

Și sorb tăcerea serii ce plăcut vibrează

Sperând s-apari în cale zâmbitor

Iar soarele de sus încă veghează

Vânând sărutul nostru cel pătimitor.

 

Dar simt cum vântul falnic se-nfioară

Și-n foșnet tainic ramurile cântă

În pieptul meu un sunet de vioară

Stârnește inima ce în speranță se avântă.

 

Ești tu? Ecoul nu revine

Îți simt clipirea cea nerăbdătoare

Te simt, dar teama mă aține…

Ce-aud să fie dorul apei curgătoare?

 

Și m-am topit  într-o clipită doară

Cu brațele de foc tu m-ai cuprins arzând

Și gândurile-n jurul nostru zboară

Țesând un vis cu soarele-n amurg.

RashMi

shanti spirit simbol 2

ARTICOLE RECENTE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *