About Mirela-Carmen Stancu

Scriitor, traducător de cărți, inginer, project-manager, content marketing strategist, blogger, îndrăgostită de joaca cu energiile, veșnică studentă în căutarea Adevărului Suprem, extrem de mândră mamă și adorată soție… acestea sunt doar câteva cuvinte prin care mă descriu… pentru tine.
În clipa în care am înțeles că adevărata putere de a schimba lumea, de a o face mai bună, stă DOAR în mâinile scriitorilor, prin puterea cuvintelor și a intențiilor din spatele acestora, nu am mai stat mult pe gânduri.
Drept rezultat, mi-am făcut un scop în viață din a ajuta (in masura posibilitatilor) pe oricine dorește să devină scriitor și autor de carte deoarece, cred cu tărie că, lumea strălucește mai tare atunci când… scriitorii scriu.

Visit My Website
View All Posts

ARTICOLE ASEMANATOAREMAI MULTE DE ACELASI AUTOR

1 Comentariu

  1. A fost o vreme când mă necăjeam foarte mult pentru motivul acesta. Pentru că deși le împrumutam cu drag, poate înainte chiar de a le citi câteodată, fiind poate de-abia cumpărate, le primeam târziu sau deloc și uneori deteriorate. Eu aveam cultul lor, țineam la ele și îmi spuneam înciudat: „Gata! E ultima oară când mai împrumut cărți. Bine zicea Constantin Tănase: Ai-Dai-N-ai!…”
    Dar nu-mi țineam angajamentul niciodată. 🙂
    Eram la un moment dat pe la un prieten. Nu ne văzusem din vremea școlii și cum întotdeauna sunt atras de vitrina cu cărți a oricui mă primește în casă, m-am ridicat la un moment dat să frunzăresc printre cărțile sale.
    -Îmi permiți? l-am întrebat.
    -Sigur. Nicio problemă. Numai că n-am mai umblat de mult pe acolo. Să nu fie praf… Se uita el întrebător spre soția sa.
    -Nu e, că am șters eu praful! L-a asigurat ea, parcă și puțin cam înțepată.
    Și zăresc o carte pe care o începusem cândva și mi se părea foarte interesantă: „Creangă și creanga de aur”, a lui Vasile Lovinescu.
    -Ai citit-o? îl întreb.
    -Nu știu, nu cred. Nu-mi spune nimic numele. Nici nu știu când am luat-o și de ce…
    Eu eram roșu în vârful urechilor și mi-a fost jenă să-i zic:
    „E cartea mea. Uite aici micul semn de la pagina 23 cu care începusem de la o vreme să mi le marchez. Tu n-ai citit-o pentru că se vede unde te-ai oprit după fila aceasta pe care ai îndoit-o atât de urât. Mi-ai luat-o doar ca s-o ții aici, la vitrină. ”
    N-am rostit bineînțeles nimic din toate astea. Îmi era grijă să nu-l rușinez. Am plecat cât mai curând.
    Cărți se mai găsesc. Și din fericire și alți prieteni.

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici