DE CE ÎMI PLACE SĂ SCRIU?

Diana Paran

Am ales să scriu acest prim articol pe caleacatrecarte.ro alegând întrebarea din titlu din motivul principal care mi-a venit în minte când m-am întrebat despre ce să scriu. Și răspunsul a venit la fel de natural precum întrebarea…Așadar, vă scriu pentru că îmi place să scriu. Scriu acum de drag pentru scris, de drag pentru Mirela, de drag că pot scrie și pentru alți oameni. Și vreau să-ți mulțumesc, Mirela, pentru ocazia oferită! Fiindcă, vorba unui faimos povestitor, nu știu alții cum sunt, dar pentru mine e un lucru special. Și care a picat la țanc în parcursul meu scriitoricesc.

Așadar, primul motiv pentru care scriu este deja destul de evident…fiindcă îmi place! L-aș putea numi hobby, dar e mai mult de-atât. E un lucru pe care îl fac cu lejeritate, cu entuziasm. Care îmi oferă la momentul respectiv fix ce am nevoie, după speță…bucurie, claritate, conștientizare, împuternicire, relaxare, ușurare, curaj…și lista continuă.

Apoi, scriu fiindcă am învățat de-a lungul timpului petrecut pe-aici un lucru. Cuvântul e al doilea nivel de manifestare! Deci orice intenție pusă în cuvinte e mai aproape de realizare! Am aflat asta acum niște ani, când eram la începutul călătoriei proprii de reconectare cu mine. Am simțit apoi pe propria piele, lucrând în mod ”intenționat” cu cuvântul, adevărul celor aflate…da, viața se manifestă în toate formele ei bazându-se și pe cuvinte!

Scriu pentru credința zdravănă pe care o am în puterea de a educa a celor care scriu. Cred cu tot sufletul meu că ăsta e scopul cel mai înalt al cărților. Chiar obișnuiesc să cred despre mine că m-am născut de două ori. A doua oară fiind când am învățat să citesc. Fiindcă înțelegerea de care am avut nevoie în fiecare etapă a vieții mele și pe care nu am putut-o primi în alt fel, am primit-o din cuvântul scris.

Un alt motiv pentru care scriu este dorința mai puțin vorbită a sufletului meu de a lăsa o urmă pe aici. Deși mult timp mi s-a părut lipsit de importanță ”to do list-ul” românesc cu plantat de pom, născut copil, făcut o casă, scris o carte, viața mi-a arătat pe măsură ce-am trăit-o că se împarte totuși în niște etape. Iar eu sunt acum în etapa de dorință de a bifa și căsuța asta.

Îmi place să scriu pentru libertate. Pentru tot ce ține de acest aspect. De la a-mi putea destăinui adevărul meu în speranța că-și va găsi ecoul în sufletul cuiva, până la pura plăcere a lucratului din confortul cuibului meu. Cred cu putere că fiecare avem obligația de a ne (re)câștiga propria eliberare. Fiecare pentru el, fiecare în felul lui, fiecare în ritmul lui, fiecare pe cât și cum o înțelege.

Cel mai recent motiv pe care pot să-l adaug aici cu privire la ”De ce scriu?” e legat de o descoperire personală făcută acum câteva săptămâni, când am început un proiect foarte important pentru mine. Provocându-mă să pun procesul pe foaie doar pentru simpla ”exersare a mâinii”, după câteva zile am observat că acțiunea de a urmări în scris mă responsabilizează enorm cu privire la procesul în sine. Era ca și cum paginile care urmau a fi scrise m-ar fi tras de urechi dacă m-ar fi surprins că am trișat neasumat.

Acum, în timp ce scriu, îmi amintesc că așa și începea cursul de scris al Mirelei, la care am participat anul trecut, cu întrebarea asta: ”De ce vrei să scrii?”. Am dat un butonat rapid ca să găsesc ce am răspuns atunci.

”Pentru mine, scrierea unei cărți presupune, în primul rând, felul în care îmi aduc contribuția la ceva sau cuiva. (…) În al doilea rând, găsesc plăcere în libertatea de a lucra de acasă, în felul potrivit mie. În al treilea rând, mă atrage statutul de autor sau scriitor, deși nici măcar în șoaptă nu-mi pot spune astfel.”

Deci, da, încă sunt de acord cu mine!

La final, vă îndemn SĂ SCRIEȚI! Pentru orice motiv simțiți să faceți asta! Fie că e pentru voi, fie că e și pentru ochii altora…fie că e corect gramatical, fie că nu…fie că e de bine, fie că nu e…scrieți dacă asta simțiți!

E un cadou pe care ni-l facem sufletului nostru, e un balsam vindecător cu care ne putem acoperi trupul, e traducerea vieții oferită minții noastre! Și e atât de la îndemână!

Și dacă anul trecut în toamnă ”nici măcar în șoaptă nu-mi puteam spune astfel”, acum mă semnez cu bucurie și recunoștință,

Diana Păran, autor inițiat, incubat și invitat la scris de către draga noastră Mirela!