Editura Herald lansează o nouă carte semnată de Dr. Daniel J. Siegel

0
114

 Editura Herald lansează o nouă carte! 

Editura Herald lansează o nouă carte

semnată de Dr. Daniel J. Siegel

  • Cum ne dezvoltăm abilitatea de a percepe un gând – nu doar să-l gândim – şi de a şti că acesta este o activitate a minţii noastre, astfel încât să nu ne lăsăm mânați de el?
  • Cum putem fi receptivi la bogăţiile minţii, nu doar reactivi la reflexele ei?
  • Cum ne putem conduce gândurile şi sentimentele, în loc să fim conduşi de ele?
  • Şi cum putem cunoaşte ce este în mintea altora, astfel încât să înţelegem realmente „de unde vin ei”şi să le putem răspunde mai eficient şi cu mai multă compasiune?

Ce s-ar întâmpla dacă am putea scăpa de aceste capcane pentru a trăi o viață mai împlinită, mai bogată și mai fericită? După douăzeci și cinci de ani de studiu clinic, Dr. Daniel J. Siegel, pionier al domeniului numit neurobiologie interpersonală și inovator revoluționar la nivel mondial în integrarea științei creierului în practica psihoterapiei, ne arată o modalitate în care toată lumea poate învăța să-și concentreze atenția asupra universului intern al minții pentru a schimba tiparele și arhitectura creierului.

În cartea Mindsight – Noua știinta a dezvoltării personale, apăruta de curând la Editura Herald în colecția Psihopractica, Dr. Siegel a sintetizeazat o gamă largă de cercetări științifice cu aplicații în viața de zi cu zi, care ne vor ajuta să înţelegem modul de funcţionare al creierului, și aduce noi abordări care ne ajută să ne stăpânim emoțiile, să ne vindecăm relațiile și să ajungem la potențialul nostru maxim.

„In vieţile noastre individuale, mindsight-ul ne oferă şansa de a explora esenţa subiectivă a ceea ce suntem, de a ne crea o viaţă plină de sens, cu o lume interioară mai bogată şi mai inteligibilă. Cu ajutorul mindsightului, devenim mai capabili să ne echilibrăm emoţiile, atingand un echilibru intern care ne permite să gestionăm mai bine micile şi marile surse de stres ale vieţii. Prin abilitatea noastră de a ne concentra atenţia, mindsight-ul ajută, de asemenea, corpul şi creierul să atingă starea de homeostazie – echilibrul interior, coordonarea şi capacitatea de adaptare, care reprezintă insăşi esența sănătăţii. In sfarşit, observarea minții ne poate imbunătăţi relaţiile cu prietenii, colegii, partenerii şi copiii noștri – şi chiar relaţia cu noi inşine.” – Daniel J. Siegel

La Editura Herald au mai aparut urmatoarele titluri semnate de autorul Daniel J. Siegel:

ABONARE

Doresti sa primesti direct in inbox ultimele articole postate, fara sa mai pierzi timp ca sa le cauti? Aboneaza-te la Newsletter! Carti, noutati editoriale, sfaturi pentru cititori si scriitori, promotii limitate… toate sunt menite sa iti infrumuseteze viata.

About MC Simon

Scriitor, Content Marketing Strategist, Digital Marketer Specialist, Blogger, Reviewer de Carte, Inginer, Proiect Manager, Mama si Sotie.
Puteti citi mai multe scrise de MC, pe oricare din site-urile ei: Shanti-Spirit.ro; CabalaPentruToti.ro; MCSimonWrites.com; VideoBizPromo.com; WritersPayItForward.com; FengShuiForWriters.com; ConstructNexus.ro;

Visit My Website
View All Posts

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.