Ionuț Calotă – în culisele scrisului

Astăzi îl aducem în fața cititorilor ce pășesc pe Calea către Carte pe Ionuț Calotă, câștigător al concursului de creație literară „Antologia de ONIX” și autor al unei opere bogate, în care poezia, proza, aforismul și imaginarul literar se întâlnesc într-un teritoriu personal, puternic și recognoscibil.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, al Uniunii Aforiștilor din România și al Asociației Creatorilor de Ficțiune, Ionuț Calotă a publicat numeroase volume, printre care – în nume propriu – Cum să supraviețuiești în dragoste, Manifest pentru globalizarea poeziei, Cum am salvat lumea, Nuduri și semne, Partituri pentru păpădii electrice, Orașul tatuat, Divinopolis, Cu secerea și ciocanul la gât, Cel care ne hrănește ceasornicele și Hotel pentru păpuși.

Scrisul său poartă amprenta unui autor care nu se mulțumește să locuiască literatura, ci o provoacă, o reinventează și o împinge mereu spre alte forme de expresie.

Te invităm să îl descoperi în interviul de mai jos, într-un dialog despre poezie, ficțiune, curaj creator și lumea interioară a unui autor aflat mereu în mișcare.

(Reporter de serviciu: Mirela Carmen Stancu)

„Eu scriu, în general, despre lumea mea interioară, mai puţin despre cea exterioară, iar această lume intimă este ca un fel de univers paralel pe care îl recreez în permanenţă, în funcţie de stările pe care le am la un moment dat.”

– Ionuț Calotă

Bine ați venit la Calea către Carte! Suntem onorați că ați acceptat invitația noastră. Pentru început…

Cum ați ajuns să scrieți în Antologia de ONIX?

Îmi doream de mult timp. Mi s-au părut mereu interesante temele propuse și doar am așteptat momentul când am fost suficient de pregătit să particip cu o povestire care să mă reprezinte.

A fost prima dată când ați publicat un text?

Nu, am deja o mulțime de cărți publicate, majoritatea în urma câștigării unui premiu, chiar și un roman. Doar că pentru a scrie am nevoie mereu de o provocare, iar tema propusă a reușit să mă incite să răscolesc în profunzimea amintirilor mele pentru a găsi întâmplarea potrivită.

Ați simțit vreodată că aveți o poveste care trebuie spusă?

Nu ştiu pentru ceilalți scriitori cum este, dar pentru mine povestirea aceasta, ca și toate celelalte scrise până acum, a fost ca o eliberare. Am scris la ea cu disperare, iar când nu scriam, cuvintele se desenau singure pe hârtie. Mă gândeam că dacă o scriu mi se scade şi mie din pedeapsă, din pedeapsa de a simți enorm tot ce trăiesc.

Despre ce este, în esență, „Fumul se ridică fericit până la stele” – creația literară cu care ați câștigat concursul „Antologia de ONIX”?

Nu știu ce am vrut să spun în povestirea asta, dar am putea să încercăm împreună să aflăm.  Scrierea povestirii mele a fost firescă şi spontană, am lucrat cu mult entuziasm şi pasiune, aproape cu disperare, simţind, poate, că am de recuperat timpul trecut. Nu am încercat să transmit neapărat mesaje, ci mai degrabă sentimente, emoţii care m-au marcat când am trecut prin această experiență neobişnuită. Ea pare petrecută în copilărie, dar e atemporală, nici nu mai știu când am trait-o cu adevărat. Acum, am impresia că povestirea aceasta s-a scris singură, eu nu cred că am realizat cum s-a întâmplat, am fost pur şi simplu doar un soldat al cetăţii de hârtie.

Ce ați vrut să transmiteți, dincolo de cuvinte?

O bună parte din mine locuieşte de acum în această povestire. Sincer, am vrut să scriu o proză teatrală, să fac spectacol pe hârtie. Când citesc din ea, eu însumi să mă prefac că trăiesc într-un scenariu de film. Bine, recunosc, uneori am scris aşa, ca o provocare, ca şi când aş fi oprit un taxi şi i-aş fi cerut să mă ducă către o destinaţie imposibilă. Trăim într-o lume complexă, în continuă schimbare şi mişcare, dar cel mai important este să nu ne pierdem umanitatea. Poate că mesajul meu principal este că putem avea o lume mai bună, în care să ne acceptăm reciproc, fără prejudecăți, şi mai ales că o putem face chiar noi înşine aşa.

Ați avut un moment clar în care ați început să scrieți?

În adolescenţă cântam la chitară, citeam poezii şi eram îndrăgostit. Ca aproape toți ceilalți scriitori, de fapt când m-am îndrăgostit am început să scriu poezii.  Apoi, la maturitate, am fost atras de chestii tehnice şi toate acestea s-au pierdut o vreme. Acum, retrăiesc adolescenţa, pentru că iarăşi cânt la chitară, citesc poezii şi sunt îndrăgostit. Așa că, bineînțeles, iarăși scriu poezii, doar că acum scriu și proză, teatru, cronici, aforisme etc.

Ați simțit că scrisul v-a schimbat?

Eu scriu, în general, despre lumea mea interioară, mai puţin despre cea exterioară, iar această lume intimă este ca un fel de univers paralel pe care îl recreez în permanenţă, în funcţie de stările pe care le am la un moment dat. Îmi place mult să-mi antrenez imaginaţia, nu mă satisfac descrierile fade care imită realitatea. Mă bucur când pot să evadez din cotidian şi să mă retrag în lumea mea fantastică. Îmi place, pe de altă parte, să respir aerul veşted din biblioteci. Şi probabil că la un moment dat o să devin un ascet poetic. Așadar, da, scrisul mă schimbă, mă modelează în permanență.

Ce parte din dvs. a prins voce?

Am început să scriu povestirea aceasta în perioada când eram turist pe termen lung prin camera mea, când obişnuiam să mă plimb prin oraş ajutat de ochii trecutului, văzându-l doar prin imaginile tatuate în memoria mea. Probabil, cea mai intima parte din mine a avut curaj să prindă voce și astfel să se exprime liber.

Vă gândiți la cititor când scrieți?

Bineînţeles, este important ca povestirile să lase o cicatrice cititorului, adică să citească ceva atât de fascinant încât lectura să lase o urmă în sufletul său, dar, mai ales, atunci când citeşte, el să se regăsească și în același timp să se rătăcească în aceste povești.

Ce mesaj simțiți că duceți mai departe?

Arta, în general, e o formă superioară de limbaj uman, ca un nou tip de comunicare care exprimă ceea ce limbajul obişnuit nu reuşeşte. Într-un joc de bariere transparente, virtuale, pe un covor unde simţim poezia sub talpă, asistăm la actul creaţiei artistice vii. Asimetria direcţiilor, combinaţia de dimensiuni pe fondul unei intonaţii nedistorsionate, compoziţia plastică având la bază materiale uzuale, cotidiene, fuziunea vizualului cu sonorul, toate creează complexul de semne, sunete, culori şi cuvinte care transformă spaţiul banalităţii în act artistic. Arta e cea care eliberează emoţiile. Vreau, de fapt, să duc și eu mai departe, prin scris, mesajul emoțiilor mele profunde.

Ce înseamnă autenticitatea pentru dvs.?

Literatura contemporană ar trebui să pornească o luptă pentru supravieţuire. Ar trebui să găsească formula să pună în aceeaşi operă de artă tradiţionalul cu modernul, naţionalismul cu universalul, vizibilul cu invizibilul. Ar putea fi în primul rând plină de imaginaţie şi irepetabilă, adică să nu poată fi copiată nici măcar de IA. Aceasta e forma de autenticitate de care avem nevoie acum.

Scrisul este pentru dvs. vindecare, expresie sau altceva?

Am vrut mereu ca scrisul meu să fie dincolo de natural, dar umanizat. Nu ştiu cine sunt sau de ce scriu, dar scrisul este evident vindecare. Retrăiesc în permanenţă doar începutul lumii mele necunoscute. Aceasta e, de fapt, retorica de dincolo de cuvintele puse pe hârtie.

Ați mai participa la un astfel de proiect?

Da, cu siguranță. A fost o experiență deosebită, alături de oameni dedicați scrisului. De altfel, deja m-am înscris cu o povestire pentru următoarea tematică abordată, una care e, poate nu întâmplător, o continuare a povestirii cu care am participat la această antologie.

Cum arată pentru dvs. „viața de scriitor”?

Scrisul e cel care mă ajută acum să respir, probabil că fără el m-aş sufoca. Sunt un fel de dependent narcotic de scris. Scrisul şi cititul m-au marcat toată viaţa cu cea mai puternică pasiune, dar acum este deja vital pentru mine.

LA FINAL DE INTERVIU

Mirela Carmen Stancu: Dacă ar fi să lăsați cititorilor o singură frază, care ar fi aceea?

Ionuț Calotă: Aș vrea să vă felicit în primul rând pe voi, creatorii acestei platforme și, desigur, pe doamna Mirela Carmen Stancu, pentru tot ceea ce realizaţi în beneficiul promovării scriitorilor și a cărţilor, deoarece este nevoie de entuziaşti ca voi, pentru că dacă uneori ne rătăcim, ne îndrumă mereu o carte către ieşire. Cititorilor le doresc să aibă parte de lecturi de calitate, precum această antologie, să descopere, oricând au nevoie, astfel de cărţi care să le aducă satisfacţii spirituale.

Pe scriitorul Ionuț Calotă îl găsiți și aici:

Autor QUARTO: https://edituraquarto.ro/authors/ionut-calota/

(Seria de Interviuri – Secrete de Scriitor – pe Calea către Carte)