Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta de Papus
Recenzie
Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta
de Papus
Astazi vei afla despre o sursa de o valoare inestimabila pentru un cititor pasionat de spiritualitate. Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta, o carte exceptionala din Colectia Sepher a Editurii Herald, al carui autor este Papus. O carte care ne lasa sa patrundem destul de adanc in tainele Nefesh, Ruach si Neshama. Ca sa vorbim in termeni mai pe intelesul tuturor si nu doar al celor ce studiaza stiinta Kabbala… cartea scrisa de Papus (Dr. Gerard Encausse) ne deschide portile catre secretele straturilor Sufletului, a semnificatiei vietii si misterele creatiei.
De la inceput o sa mentionez ca nu este o lectura usoara. Ne aflam in fata unei carti care il solicita pe cititor din multe puncte de vedere. Iar la final, recompensa este pe masura!
Scrisa de unul dintre cei mai mari ocultisti ai tuturor timpurilor cartea Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta este unul din exemplarele care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca cuiva pasionat de spiritualitate. Iar daca aceasta pasiune se indreapta spre nisa absolut uluitoare a Cabalei, atunci poate fi asezata pe raftul „cartilor de capatai”.
„Kabbala este un sistem metafizic sau mistic prin care initiatul cunoaste universul si pe Dumnezeu. Aceasta cunoastere il inalta dincolo de notiunile comune si il face sa inteleaga sensul misterios al creatiei. Secretele kabbalistice sunt imanente Sfintei scripturi, insa ele nu pot fi intelese de cei care interpreteaza textele in sens strict literal. De aceea, pentru dezvaluirea revelatiilor ascunse sub valul povestirilor biblice sunt folosite litere si numere, considerate adevarate rezervoare ale puterii divine.” spune Papus.
Dupa aceste randuri, as putea sa ma opresc aici cu comentariile. Mai bine decat a redat in cuvinte Papus, personal, nu am cum sa o spun.
Si, totusi, pentru tine am sa continui. Cartea este plina de informatii pentru absolut toate nivelele pe care s-ar putea cineva afla pe scara spiritualitatii.
O carte care, recunosc, m-a tulburat prin multitudinea de aspecte abordate.
Desi prima jumatate a sa o citisem cu vreo 25 de ani in urma, totusi, acum am privit-o cu alti ochi. Poate ca varsta m-a facut mai inteleapta sau poate ca cei 12 ani de studiu al acestei stiinte mi-au permis sa palpez la alt nivel informatia cuprinsa in carte.
Papus, autorul lucrarii Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta, este el insusi un personaj absolut fascinant. Din punctul meu de vedere, evident. Cei care ma cunosc stiu deja pasiunea mea pentru tot ceea ce tine de domeniul misterelor si ezoterismului. Ca atare, nu cred ca este o surpriza faptul ca am o deosebita admiratie fata de acest cunoscut ocultist francez, cercetator al Kabbalei, Tarotului, magiei si alchimiei.
Spre deosebire de multe alte carti ce abordeaza aceasta „nisa” a spiritualitatii, cartea Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta ne face sa intelegem destul de rapid ca toate manuscrisele si scripturile vechi nu pot fi intelese interpretand ad-literam limbajul obisnuit. Astfel ca, limbajul radacinilor si ramurilor si semnificatia profunda a literelor si a numerelor, par sa dezvaluie cateva din straturile de „ferestre” care ne despart de adevarata intelegere a vietii.
Fiecare parte a cartii poarta o incarcatura energetica si informationala care ar putea uimi complet pe cititorul care nu s-a cufundat inca printre cuvintele unei scrieri „similare”. Permitandu-ne inca de la inceput sa atingem suprafata Kabbalei Practice, cartea face trimitere la teoria generala a unirii ideii si a simbolului in Natura, in Om si in Univers.
Un adevarat compendiu de Kabbala, cartea clarifica problema originii acestei stiinte stravechi, ne face o expunere referitoare la sistemul kabbalistic in ansamblul sau cat si la diviziunile sale si, ce mi s-a parut foarte interesant, detaliaza intr-o oarecare masura filozofia Kabbalei si a diferitelor sale aplicatii.
De la explicarea tainelor alfabetului ebraic, la legatura misterioasa creata intre toate manifestarile divine (acte si fiinte) si organele si celulele corpului omenesc, autorul dezvaluie ochilor nostri detalii si actiuni reale ce se repercuteaza in tot Universul.
Cartea Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta ascunde nenumarate nestemate, unele din ele nelasandu-se usor descoperite, iar altele fiindu-ne pur si simplu servite „pe tava”. Un exemplu este traducerea integrala a „Sepher Yetsirah” (Cartea Kabbalistica a Creatiei) de Abraham. DA! Ai citit bine. Textul complet.
Si, toate astea alaturi de „Cele cincizeci de Porti ale Intelepciunii”, cu cele sase categorii ale lor, respectiv: elementele, amestecurile, natura umana, cerurile sau lumea sferelor, lumea angelica si Dumnezeu Nesfarsit sau Ein Soph.
„Acestea sunt cele cincizeci de porti prin care Inteligenta sau Duhul Sfant pregateste drumul catre cele 32 de cai ale Intelepciunii celui care cerceteaza cu evlavie si supunere legea. Cele treizeci si doua cai ale Intelepciunii sunt caile luminoase prin care sfintii oameni ai lui Dumnezeu au putinta, printr-o indelunga cercetare, printr-o indelunga experienta a lucrurilor divine si printr-o indelunga meditatie, sa ajunga la lucrurile tainice„.
Papus nu se opreste doar la abordarea anumitor aspecte ale Kabbalei, ci merge mult mai departe atingand profunzimi nebanuite. Gradele simbolice si gradele templiere, Pamantul si istoria lui secreta, lumile si subdiviunile acestora, fluidele astrale, indicatii clare despre modul in care trebuie studiata Kabbala, Arhetipul cunoscut sub numele de Dumnezeu, posibilitatile umane, esoterismul uneia dintre cele mai cunoscute rugaciuni (pe care majoritatea oamenilor o rostesc automat, fara macar sa stie ce spun si ce forte trezesc)… toate acestea si mult mai multe sunt, efectiv, daruite cititorului.
As putea continua sa iti „povestesc” despre cartea Kabbala Traditia Secreta a Occidentului * Stiinta Secreta de Papus, dar… inchei aici folosind un citat luat de pe coperta interioara a cartii.
„In timp ce invatatura strict traditionala a Kabbalei este invaluita in secret si greu accesibila oricarui necunoscator al limbii ebraice si al traditiei iudaice in general, studiul elementelor cu grad mare de universalitate, atat la nivel teoretic, cat si la nivel operativ poate adauga valente noi oricarei cautari sincere a Adevarului.„

Autor: Papus (Dr.Gerard Encausse)
Colectia: SEPHER a Editurii HERALD
Traducator: Radu Duma
Coperta: Policromie, carton laminat
Nr. pagini: 352
Limba: Romana
Format: 13 x 20 cm
An aparitie: 2018
Titlul original: LA KABBALE – TRADITION SECRETE DE L’OCCIDENT – TRAITE ELEMENTAIRE DE SCIENCE OCCULTE
*
Poti gasi cartea Kabbala Traditia Secreta a Occidentului * Stiinta Secreta de Papus, atat pe site-ul Editurii Herald cat si in Librariile Online:
- Libraria CARTEPEDIA
- Libraria CARTURESTI
- Libraria DELFIN
- Libraria CARTI BELETRISTICA
- Magazinul ELEFANT
Trei citate pentru Sufletul tau
1 –
„Intreaga Kabbala este patrunsa de ideea ca omul reprezinta cu exactitate modul in care este alcatuit intregul Univers. De aici si numele Microcosmos sau Mica Lume atribuit omului, spre deosebire de Macrocosmos sau Marea Lume care seda Universului.
Cand se spune ca Omul este imaginea Universului, aceasta nu vrea sa insemne ca Universul este un urias animal vertebrat. Este vorba fara indoiala de principiile constitutive, care sunt identice si nu asemanatoare.
Astfel, celule de forme si alcatuiri foarte variate se grupeaza in Om pentru a forma organe: stomacul, ficatul, inima, creierul, etc. Aceste organe se grupeaza pentru a forma aparate care dau nastere la functii (gruparea plamanilor, inimii, arterelor si venelor pentru a forma aparatul circulator, gruparea lobilor centrali, maduvei spinarii, nervilor senzitivi si nervilor motori pentru a forma aparatul de inervatie, etc).
Potrivit metodei analogiei, lucrurile care vor urma aceeasi lege in Univers vor fi asemanatoare cu organele si aparatele existente in Om. Natura ne arata fiinte de forme si alcatuiri foarte diverse (fiinte minerale, fiinte vegetale, fiinte animale, etc), care se grupeaza pentru a forma planete. Aceste planete se grupeaza intre ele pentru a forma sisteme solare. Jocul planetelor si alsatelitilor lor da nastere Vietii Universului intocmai asa cum jocul organelor da nastere Vietii Omului. Organele si planetele sunt deci fiinte identice ce actioneaza dupa aceeasi lege; numai Dumnezeu stie daca Inima si Soarele suntforme diferite!
Aceste exemple neindica in acelasi timp posibilele aplicatii ale datelor kabbalistice la stiintele exacte.”
2 –
„Moartea omului, dupa Quabalah, nu reprezinta altceva decat trecerea lui la o noua forma de existenta. Omul este chemat sa se intoarca in cele din urma la sanul lui Dumnezeu, dar aceasta reunire nu ii este posibila in starea sa actuala, datorita materialitatii grosiere a corpului sau; aceasta stare, si de asemenea tot ceea ce este spiritual in om, trebuie sa sufere un proces de purificare pentru a dobandi gradul de spiritualitate pe care il solicita noua viata.
Quabalah distinge doua cauze care pot provocamoartea: prima consta in aceea ca Dumnezeu slabeste treptat sau suprima brusc continua sa influenta asupra lui Neschamah si Ruach, astfel incat Nephesch pierde forta prin care corpul material este insufletit, si acesta este condamnat lamoarte. In limbajul Zoharului, acest prim gen s-ar putea numi „moartea pe sus, sau din launtru spre in afara”.
A doua cauza a mortii este cea care s-ar putea numi „moartea pe jos, sau din afara spre inlauntru”. Ea consta in ceea ca trupul, forma de existenta inferioara si exterioara, dezorganizandu-se sub influenta unei anumite tulburari sau leziuni, isi pierde dubla proprietate dea primi din inalt influenta divina atat de necesara si de a excita cele trei principii: Nephesh, Ruach si Neschamah cu scopul de a le face sa coboare la el.”
3 –
„Nici timpul si nici spatiul nu pun obstacole acestei peregrinari a formei astrale. Taumaturgul cat de cat abil in stiinte oculte poate face sa para ca trupul sau fizic a disparut sau ca a luat orice forma a dorit. El isi poate face vizibila forma astrala sau sa ii dea aparente proteice. In ambele cazuri rezultatul provine dintr-o halucinatie mesmerica colectiva a simturilor tuturor martorilor. Halucinatia este atat de perfecta incat cel care participa poate pe viata sa ca a vazut o realitate cand de fapt nu este decat o imagine a spiritului sau imprimata in constiinta sa prin vointa irezistibila a hipnotizatorului.
Dar in timp ce forma astrala poate merge pretutindeni, poate patrunde orice obstacol si poate fi vazuta la distanta de corpul fizic, acesta din urma ramane subiectul metodelor obisnuite de transport. El poate fi levitat in conditii magnetice speciale, dar nu poate trece dintr-un loc in altul decat intr-un mod obisnuit.”
*
Poti gasi cartea Kabbala Traditia Secreta a Occidentului * Stiinta Secreta de Papus, atat pe site-ul Editurii Herald cat si in Librariile Online:
- Libraria CARTEPEDIA
- Libraria CARTURESTI
- Libraria DELFIN
- Libraria CARTI BELETRISTICA
- Magazinul ELEFANT
*
Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta
Despre Autor: Papus (Dr. Gerard Encausse)
Papus este figura proeminenta a diferitelor organizatii oculte si cercuri literare pariziene aflate la cumpana secolelor XIX si XX. S-a nascut in orasul La Coruna, in Spania, pe data de 13 iulie 1865, dar familia sa se muta la Paris cand acesta avea patru ani, educatia sa fiind una franceza.
Inca din tinerete, Encausse isi petrecea cea mai mare parte din timp la Biblioteca Nationala studiind Cabala, Tarotul, stiintele magiei si alchimiei. Se alatura Societatii Teozofice Franceze la scurt timp dupa infiintarea acesteia de catre Madame Blavatsky, in 1884 -1885, dar nu dupa mult timp se retrage fiindca se impotrivea accentului pus de Societate pe ocultismul oriental. In 1888, el si prietenul sau Lucien Chamuel infiinteaza Librarie du Merveilleux si revista lunara L’Initiation, publicata pana in 1914.
Urmeaza studii academice conventionale la Universitatea din Paris. Obtine titlul de doctor in medicina in 1894, cu o lucrare despre anatomia filozofica. Deschide o clinica pe Rue Rodin, care s-a bucurat de succes.
In 1908, la Paris, Papus a organizat „Conferinta Internationala Masonica”, punand bazele unui Consiliu General Suprem al Riturilor Unite ale Masoneriei Antice si Primitive ale Marelui Orient al Frantei”. In 1913 este ales in functia de Mare Hierofant (conducator international) al Ritului Antic si Primitiv Memphis-Mitzraim.
Cand izbucneste Primul Razboi Mondial, Papus se inroleaza in armata franceza, in corpul medical. In timp ce lucra intr-un spital militar, se imbolnaveste de tuberculoza si moare la 25 octombrie 1916, la varsta de 51 de ani.
Printre operele sale se numara: Traité élémentaire de science occulte (1888), Le tarot des bohémiens (1889), Traité méthodique de science occulte (1891), Le tarot divinatoire (1909), Traité méthodique de magie pratique (1932) si Le science des nombres (1934), dintre care trei au fost editate de fiul sau, Dr. Philippe Encausse.
Poti gasi cartea Kabbala Traditia Secreta a Occidentului * Stiinta Secreta de Papus, atat pe site-ul Editurii Herald cat si in Librariile Online:
- Libraria CARTEPEDIA
- Libraria CARTURESTI
- Libraria DELFIN
- Libraria CARTI BELETRISTICA
- Magazinul ELEFANT
Descrierea cartii Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta asa cum apare in site-ul Editurii Herald

Kabbala este un sistem metafizic sau mistic prin care initiatul cunoaste universul si pe Dumnezeu. Aceasta cunoastere il inalta dincolo de notiunile comune si il face sa inteleaga sensul misterios al creatiei. Secretele kabbalistice sunt imanente Sfintei Scripturi, insa ele nu pot fi intelese de cei care interpreteaza textele in sens strict literal. De aceea, pentru dezvaluirea revelatiilor ascunse sub valul povestirilor biblice sunt folosite litere si numere, considerate adevarate rezervoare ale puterii divine. „Numerele si caracterele imuabile, spune Cornelius Agrippa, sunt suflul armoniei Divinitatii, caci ele sunt sfintite de prezenta Divina.” Papus (Dr. Gerard Encausse)
*
Kabbala este invatatura esoterica a iudaismului, extinsa insa, la nivel de metodologie, si in mediul spiritual si ocult al Europei. Datorita universalitatii multor dintre invataturile si practicile sale, regasim elemente kabbalistice in alchimie, magie, Tarot si in general in tot ceea ce tine de domeniul initiatic in Occident. In timp ce invatatura strict traditionala a Kabbalei este invaluita in secret si greu accesibila oricarui necunoscator al limbii ebraice si al traditiei iudaice in general, studiul elementelor cu grad mare de universalitate, atât la nivel teoretic, cât si la nivel operativ poate adauga valente noi oricarei cautari sincere a Adevarului. La loc de cinste in invatatura secreta Kabbala se afla studiul simbolismului literelor alfabetului ebraic, al combinatiilor si permutarilor lor, precum si al Numelor angelice si Divine si al celebrului Arbore al Vietii (Etz Chaim).
*
Papus (Dr. Gerard Encausse 1865-1916) a fost un cunoscut ocultist francez, cercetator al traditiilor Kabbalei, Tarot-ului, magiei si alchimiei, inspirat de lucrarile lui Eliphas Lévi si ucenic al maestrului Philippe de Lyon, spiritualist si vindecator francez celebru.
A fost editorul revistei L’Initiation intre 1888 si 1914. De asemenea a fost medicul si consilierul in materie de ocultism al tarului Nicolae al II-lea si a tarinei Alexandra, pe care ii avertizeaza asupra influentei nefaste exercitate de Rasputin.
Medic in Armata Franceza in Primul Razboi Mondial.
Lucrarea sa Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta a fost publicata prima oara in 1892. Ea contine printre altele o traducere completa a „Cartii Formarii” (Sepher Yetzirah) si faimoasele zece lectii despre Kabbala ale lui Eliphas Levi, impreuna cu o bogata bibliografie de specialitate. Gasim aici o dezbatere despre diferitele parti si aspecte metafizice legate de Kabbala, precum si detalii legate de traditiile esoterice iudaica si crestina.
*
Cei care poseda anumite cunostinte despre istoria poporului evreu stiu ca alaturi de Biblie a existat, daca nu dintotdeauna, atunci cel putin intr-un trecut foarte indepartat, o traditie menita sa explice si sa faca inteleasa Legea (Tora) atat pentru multimea profana, cat si pentru o anumita categorie de initiati. Partea cea mai elevata a acestei traditii sau doctrina ei secreta este Kabbala.
Lucrarea lui Papus ofera explicatii detaliate asupra stiintei stravechi a Kabbalei – adica a traditiei orale transmise de mistica ebraica din generatie in generatie, in paralel cu textele biblice. Cartea Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta vine sa faca lumina intr-un domeniu despre care se vorbeste foarte mult, dar se cunosc extrem de putine lucruri. Autorul descrie originea, structura, filozofia si teozofia kabbalista intr-o maniera accesibila.
In general, in Kabbala sunt expuse regulile cu caracter teoretic si indrumarile de ordin practic ale stiintei oculte, insa cu greu se poate discerne raportul existent intre textul sacru propriu-zis si traditia ezoterica. Kabbala intruchipeaza esenta cunoasterii universului si a lui Dumnezeu, asa cum este ea perceputa in traditia ebraica veche. Principalele carti care o compun – Sepher Yetzirah si Zoharul, amplu descrise in lucrarea lui Papus – ofera o posibila cheie a cunoasterii mistice asupra creatiei si a naturii divine.
Completarile pe care autorul le aduce in Stiinta secreta reprezinta o analiza a modului in care filozofia Kabbalei a influentat gandirea crestina medievala si a impregnat toate stiintele oculte cu care a venit in contact. Supravietuind din Antichitate in paralel cu stiinta moderna, ezoterismul este cel care, sub diferite forme, a perpetuat cunostiintele initiatilor din vechime. Geometria si numerologia sacra, magia, astrologia si alchimia, toate acestea sunt variante ale stiintelor secrete care au fost influentate de Kabbala.
*
De altfel, Kabbala. Traditia secreta a Occidentului (1903) este si cea mai des invocata lucrare a sa. Potrivit viziunii hermeneutice dezvoltate de Papus, Kabbala se infatiseaza ca un sistem metafizic prin a carui cunoastere initiatul devine familiar cu esenta Universului, Dumnezeu. Prin Kabbala, care este o stiinta superioara, ocultistul patrunde tilcul enigmatic al Creatiei. Punctul de pornire il reprezinta textele Sfintei Scripturi, dar acestea trebuie interpretate ocolind perversul sens literal, prin decriptare simbolica si analogica, pe baza unor raporturi sui generis intre literele din parabolele biblice si un sistem de cifre corespunzator si tainic. Papus insista asupra cartilor Sepher Yezirah si Zohar, in care s-ar concentra adevaratul cod al cunoasterii mistice privind raporturile dintre Creator si Creatie. Pe de alta parte, interpretarile lui Papus dezvaluie mecanismele prin care filosofia kabbalistica a influentat gindirea crestina medievala si doctrinele oculte apusene. Teza lui Papus este ca intelepciune esoterica a initiatilor antici a trecut in artele oculte precum aritmetica, geometria, alchimia, astrologia si numerologia sacra, ajungind pina in prezent.
Valentin Protopopescu
Poti gasi cartea Kabbala Traditia Secreta a Occidentului * Stiinta Secreta de Papus, atat pe site-ul Editurii Herald cat si in Librariile Online:
- Libraria CARTEPEDIA
- Libraria CARTURESTI
- Libraria DELFIN
- Libraria CARTI BELETRISTICA
- Magazinul ELEFANT
Kabbala Traditia Secreta * Stiinta Secreta

- Pavel Corut – Romane Autobiografice [5/5 ] - 15 iulie 2022
- Pavel Corut – Romane de Dragoste si Poezii [4/5 ] - 8 iulie 2022
- Pavel Corut – Seria Arta Succesului [3/5 ] - 1 iulie 2022
- Pavel Corut – Seria Octogonul [2/5 ] - 24 iunie 2022
- Pavel Corut – Viata si opera literara [1/5 ] - 18 iunie 2022
- Expoziție de Carte veche la MNLR - 20 mai 2022
- Vorbim despre învățătura și practica Dzogchen - 12 mai 2022
- Secrete de Scriitor: Eva Anca Hamza - 20 aprilie 2022
- Lansare de carte – Actorie sau magie - 8 aprilie 2022
- Eveniment – Muzeul National al Literaturii Romane - 1 aprilie 2022
Ți-am mai zis că ocultismul și mitologiile mă fascinează? O să îmi notez recomandările tale, par interesante 🙂
Cu siguranta o sa-ti placa aceasta carte. Daca te atrage ocultismul, s-ar putea ca in partea a doua (Stiinta Secreta) sa ai cateva surprize placute, Diana. 🙂
Interesant. Nu cunosc nimic pe subiect, aflu în fiecare zi un pic.
Este, intr-adevar, un subiect interesant. Ma bucur ca ai aflat ceva nou 🙂
Din ce am citit la tine pare o carte fascinanta. Desi am mai auzit despre kabbala, nu am citit nici o carte pe acest subiect. Lectura propusa de tine cred ca m-ar ajuta sa o inteleg mai bine si poate chiar sa imi clarific anumite intrebari despre viata si moarte.
Felicitari pentru decizie. Eu am ajuns la varsta la care acest gen de lectura ma atrage cu preponderenta.
Cărțile care sunt mai greu de citit sunt o provocate pentru mine, dacă mai și învăț câteva ceva, cu atât mai bine.
Mulțumesc de recomandare.🤗
Cu multa placere, Elena! Sa fie cu folos.
Orice carte care pare mai greu de citit cu siguranta aduce multe satisfactii. M-ai facut curioasa.
Ma bucur ca simti curiozitate. Cu siguranta o sa gasesti ceva interesant in carte. 🙂
Am dat, desigur, peste referinte la kabbala prin literatura sau filme, m-a fascinat acest concept, credinta, idee dar nu am avut cum sa aprofundez. Mi a placut mult de exemplu cum a abordat Umberto Eco acest subiect in Pendulul lui Foucault. M-ar tenta sa citesc aceasta carte, problema ramane mereu aceeasi, timpul…
Stiu ce spui… timpul acesta 🙂
Multumesc pentru vizita Ioana!