Micul print
CLICK pe carte!

A fost odată ca niciodată un prinţ, nu mai mare, dar nici mai mic decât un băieţel ca toţi băieţeii, care trăia singur pe o planetă mititică, departe de Pământ. Și poate că nu i-am fi aflat povestea dacă într-o bună zi pe planeta lui n-ar fi răsărit, pe nepusă masă, o floare. Iar floarea a prins să vorbească cu micul prinţ, și vorbele ei l-au încântat și l-au întristat în aceeași măsură, fiindcă i-au dezvăluit că dincolo de lumea așa cum o știe el se află încă multe-multe alte lumi. Și micul prinţ, cuprins de curiozitate, a pornit prin univers, străbătând planetă după planetă să-și facă prieteni, să cunoască și să înveţe.

O adevărată lume de poveste ni se deschide pe mica planetă B612. Proprietarul acesteia este un băiat misterios care, cu o naivitate copilărească şi inima curată porneşte la drum să exploreze planetele din jur, şi încearcă să înțeleagă lumea adulților. În timpul călătoriilor sale se loveşte de lucruri bune şi mai puţin bune, din care învață cum să trăiască. Vulpea îi dezvăluie marele ei secret: cea mai mare comoară este dragostea.

Povestea emoţionantă a scriitorului Antoine de Saint-Exupéry despre calea transformării în adult, despre căutarea şi înţelegerea sensului fericirii în viaţă este prezentată copiilor, cu ilustraţii magice; acestea ajută la decodarea mesajului transmis – atât copiilor, cât şi celor mari: ceea ce este esențial e invizibil ochilor, şi se vede clar doar cu inima, că orice viaţă e un miracol, că adevărul nu îl vedem decât cu sufletul…

***

Daca doresti sa faci cadou unui copil, cartea Micul Print – Antoine de Saint-Exupéry… o poti achizitiona din librariile online.

Am cautat si am gasit pentru tine diferite editii ale acestei carti.

***

Antoine de Saint-Exupéry s-a născut la data de 29 iunie 1900, în Lyon. A fost romancier, eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori, în special datorită povestirii Micul prinţ, una dintre cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi.
În 1921, intră în aviaţia franceză şi, în 1926, devine pilot de linie al unei companii particulare. La începutul celui de al Doilea Război Mondial se înrolează în aviaţia militară franceză şi, după armistiţiul din 1940, părăseşte Franţa şi se stabileşte la New York. În toamna anului 1942, odată cu debarcarea trupelor aliate în Africa de Nord, Saint-Exupéry părăseşte America şi îşi reia activitatea de pilot de război. După o perioadă de instructaj în Statele Unite ale Americii, participă, începând din 1943, la mai multe misiuni în Africa, Sardinia şi Corsica. În timpul unui zbor de recunoaştere deasupra Mării Mediterane, 31 iulie 1944, avionul său este doborât şi Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut.

About Mirela-Carmen Stancu

Scriitor, traducător de cărți, inginer, project-manager, content marketing strategist, blogger, îndrăgostită de joaca cu energiile, veșnică studentă în căutarea Adevărului Suprem, extrem de mândră mamă și adorată soție… acestea sunt doar câteva cuvinte prin care mă descriu… pentru tine.
În clipa în care am înțeles că adevărata putere de a schimba lumea, de a o face mai bună, stă DOAR în mâinile scriitorilor, prin puterea cuvintelor și a intențiilor din spatele acestora, nu am mai stat mult pe gânduri.
Drept rezultat, mi-am făcut un scop în viață din a ajuta (in masura posibilitatilor) pe oricine dorește să devină scriitor și autor de carte deoarece, cred cu tărie că, lumea strălucește mai tare atunci când… scriitorii scriu.

Visit My Website
View All Posts

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici