Patania unui Modernist de Cehov – Lectura de Duminica

0
34

Patania unui modernist

Patania unui modernist

Înainte de a pleca la examenul de limba greacă, Vania Ottepelev sărută pe rând toate icoanele. Stomacul i se închircea dureros, o suflare îngheţată îl pătrundea până-n tălpi; inima îi zvâcnea şi i se strângea de teama necunoscutului.

Ce notă avea să ia astăzi? Trei sau doi? Se duse de vreo şase ori la maică-sa, rugând-o să-l
binecuvânteze, iar la plecare mai stărui o dată pe lângă mătuşa-sa să se roage pentru el.

În drum spre liceu, dădu unui cerşetor două copeici, socotind că ele îi vor răscumpăra neştiinţa şi nădăjduind că Dumnezeu se va milostivi şi va face să nu-i cadă tocmai lui
numeralele cu blestematele lor tessaraconta şi octocaideca.

Se întoarse de la liceu târziu, după ceasurile patru. Cum sosi, se culcă, fără să spună o vorbă. Era palid, tras la faţă şi cu ochii înroşiţi.

— Ei, ce-i? Cum ţi-a mers? Cât ai luat? îl întrebă mama, apropiindu-se de pat.

Vania clipi, faţa i se schimonosi şi izbucni în plâns. Maică-sa îngălbeni, deschise larg gura şi îşi împreună îngrijorată mâinile, scăpând pantalonaşii pe care tocmai îi cârpea.

— De ce plângi? Vasăzică n-ai trecut? îl întrebă ea.

— M-a… m-a trântit… am luat un doi…

— Ştiam eu! Am avut o presimţire! se tângui femeia. Of, Doamne! Cum de n-ai trecut? De ce? La ce materie ai căzut?

— La limba greacă… Să vezi, mămico… M-au întrebat cum e viitorul de la „fero”, şi eu… în loc să spun „oisomai”, am spus „opsomai”. Apoi… apoi… accentul nu se pune, dacă ultima silabă e lungă, şi eu… m-am fâstâcit… am uitat că alfa e lungă… şi am pus accentul. Apoi Artaxerxov m-a pus să enumăr particulele enclitice… Am început să le enumăr şi, fără să vreau, am băgat între ele şi un pronume… Am greşit şi eu… Şi mi-a pus doi… Sunt… nenorocit. Am învăţat toată noaptea… Toată săptămâna m-am sculat la patru…

— Nu, nu tu, eu sunt nenorocită, copil ticălos ce eşti! Eu sunt nenorocită! M-ai uscat, iroade, călăule, piază rea! Îmi rup şalele muncind, mă chinuiesc ca să pot plăti pentru un neghiob şi un bezmetic ca tine… mă omori cu zile. Şi care mi-e răsplata? Nu vezi cum înveţi?

— Eu… învăţ. Toată noaptea învăţ… Ai văzut şi dumneata…

— M-am rugat de Dumnezeu să-mi trimită moartea şi nu mi-o trimite, păcătoasa de mine… Mult mă mai chinuieşti… Alte femei au copii ca toţi copiii; eu n-am decât unul şi nicio mângâiere, niciun sprijin de la el. Să te bat? Te-aş bate, dar de unde să iau putere? De unde, Maică Precistă?

Mama îşi acoperi faţa cu pulpana scurteicii şi începu să plângă cu hohote. Amărât, Vania se răsuci în aşternut şi îşi lipi fruntea de perete. Mătuşa intră în cameră.

— Ei vezi!… Presimţirea mea! exclamă ea, ghicind ce se întâmplase. Păli la faţă şi începu să-şi frângă mâinile deznădăjduită. Toată dimineaţa m-am frământat… Simţeam eu că o să pice o nenorocire… Şi poftim…

— Tâlharule, călăule! începu iar mama.

— De ce îl ocărăşti? se răsti la ea mătuşa, smulgându-şi de pe cap basmaua cafenie. Ce e vinovat el? Tu eşti vinovată! Tu! De ce l-ai dat la liceu? Ce, eşti nobilă? Vă daţi aere de nobili! Sigur, vezi să nu ajungeţi nobili! Ei, dacă m-ai fi ascultat şi l-ai fi îndrumat spre comerţ… La un birou comercial de exemplu, ca şi Cuzia al meu… Cuzia primeşte acum cinci sute de ruble pe an. Cinci sute – ce, asta-i glumă? Pe când aşa, te chinuieşti pe tine, îl chinuieşti şi pe el cu toată învăţătura asta, lua-o-ar naiba. E slăbuţ, tuşeşte… uită-te cum arată: are treisprezece ani şi pare de zece.

— Nu, Nastenca, nu draga mea! I-am tras prea puţine bătăi, împieliţatului ăstuia! Trebuie bătut, asta-i! U-u-u… iezuitule, călăule, mahomet ce eşti! ţipă ea la băiat. Ar trebui să te bat cu nuiaua, dar n-am putere. Când era mic, toţi îmi spuneau: „bate-l, bate-l”… N-am ascultat, păcătoasa de mine. De asta mă chinuiesc acum. Dar stai tu, îţi vin eu de hac! Te-nvăţ eu minte…

Îl mai ameninţă o dată cu pumnul ud de lacrimi şi, bocind, se duse în odaia chiriaşului ei, Evtihi Cuzmici Cuporosov, care şedea la masă şi citea „Manualul de dans”.

Evtihi Cuzmici era un om deştept şi cult. Vorbea pe nas, se spăla cu un săpun care cu mirosul lui făcea să strănute toată lumea din casă, mânca de frupt în zilele de post şi era în căutarea unei logodnice culte. Pentru toate aceste motive, era socotit cel mai deştept chiriaş. Pe deasupra cânta şi cu glas de tenor.

— Taică dragă! îl rugă mama, cu lacrimile curgându-i şiroaie. Fii atât de mărinimos şi trage-i o bătaie băiatului meu… Fă-mi acest bine! M-a nenorocit: n-a trecut la examen! E de necrezut, n-a recut! Eu nu pot să-l bat, că-s slabă şi prăpădită… Trage-i dumneata o bătaie bună în locul meu, fii atât de mărinimos şi de delicat, Evtihi Cuzmici! Nu refuza rugămintea unei femei bolnave!

Cuporosov se încruntă şi dădu drumul pe nas unui oftat adânc.

Stătu câteva clipe pe gânduri, bătu darabana cu degetele pe masă şi, după ce mai oftă o dată, se duse la Vania.

— Mama dumitale te-a dat la învăţătură, carevasăzică, începu el. Te cultivă, vrea să ajungi om, tinere revoltător! De ce te porţi aşa?

Vorbi mult timp astfel. Ţinu un adevărat discurs. Pomeni de ştiinţă, de lumină şi de întuneric.

— M-da, tinere!

După ce îşi isprăvi discursul, îşi scoase cureaua de la pantaloni şi îl trase pe Vania afară din pat.

— Cu dumneata nu se poate altfel! glăsui el.

Vania se aplecă supus şi îşi băgă capul între genunchii lui Evtihi Cuzmici. Urechile lui trandafirii, clăpăuge, prinseră să freamăte pe pantalonii noi, de flanelă, cu vipuşti cafenii.
Nu scoase niciun geamăt.

Seara, consiliul de familie hotărî să-l dea la comerţ.

***

Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1883, Nr. 19, 7 mai. Titlul: „Vania, mămiţica, mătuşa şi secretarul”. Semnată: A. Cehonte. A intrat, după ce a fost revăzută de autor, în Culegerea de opere din anul 1899, vol. I. – Publicăm textul din 1899.

Pentru culegerea de opere, Cehov a schimbat titlul, a revizuit povestirea din punct de vedere stilistic, a concentrat unele fraze, a făcut modificări în caracterizarea chiriaşului şi a eliminat cuvântul „secretar”.

Tessaraconta (în limba greacă) – numeralul patruzeci.
Octocaideca (în limba greacă) – optsprezece.
Fero (în limba greacă) – port (verb, prezent).
Particule enclitice – particule care se alipesc la un alt cuvânt, alcătuind împreună cu acesta o entitate.

***

O CARTE PE ZI

Inteligenţa emoţională
Daniel Goleman

Inteligenta emotionala

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.