Adrian Petru Stepan este un scriitor născut în Timișoara. A debutat în 2015 cu romanul Fiecare zi e uimitoare. Datorită acestui roman a devenit în scurt timp cunoscut și apreciat în rândurile cititorilor. Senior Legal Manager la Crowe România, contributor la Republica şi Historia, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este pasionat nu doar de drept și literatură, ci și de geopolitică.
Autorul Adrian Petru Stepan a publicat, până în prezent, șase cărţi: Fiecare zi e uimitoare, Legendele șefului de gară, Crepuscul, Heruvim, Ziua în care Dumnezeu a fost în oraș și, recent, De la Șeherezada la Osama bin Laden. Istoria palpitantă a Orientului Mijlociu.
Fiecare dintre romanele scrise de Adrian Petru Stepan este unic și original. Cu un stil captivant și complex, autorul a reușit repede să își construiască o „rețea” de cititori care îi savurează fiecare nouă carte pe care o publică. În scrierile sale se simte iubirea sa pentru istorie, geopolitică, pentru Timișoara, în special, și, după cum probabil ați realizat datorită celui mai recent titlu al său, pentru Orientul Mijlociu.
1. Bună, Adrian! Îți mulțumesc că ai acceptat să răspunzi câtorva întrebări pentru site-ul CaleaCătreCarte.ro! Dacă ar fi să te prezinți cuiva care nu te cunoaște, cine ai spune că este Adrian Petru Stepan?
Aceasta pare o întrebare simplă, însă este cea mai dificilă. E întrebarea care îţi dă cele mai mari bătăi de cap şi cred că mai bine răspunzi unor întrebări de fizică cuantică. Sunt un băiat care a copilărit într-un cartier fără nimic deosebit din Timişoara, oraşul pe care l-am descris în câteva din cărţile mele. Mi-aş dori să trăiesc doar scriind şi descoperind locuri noi şi însorite. Sunt unul care a sperat că literatura poate să schimbe oamenii: n-am reuşit asta, însă am reuşit prin scris să îmi dau seama că trebuie să mă schimb eu. Am devenit atât de pragmatic, încât pot spune că nu mi-aş descrie viaţa într-un roman fiindcă ar fi plictisitor. Uneori sunt puţin nesimţit fiindcă, de multe ori, nu sunt în stare să respect termenele-limită. Şi cred că aici îmi dai dreptate. J
2. Care au fost principalele obstacole pe care le-ai întâmpinat în calea către publicarea cărților tale și care crezi că sunt obstacolele pe care le întâlnesc, în general, scriitorii aspiranți?
Când eşti debutant sau aspirant şi, evident, nu ai un nume sau nu eşti vedetă pe tiktok, orice editură se întreabă „De ce ar cumpăra careva cartea ăstuia?”. Poate fi o creaţie extraordinară, dar editura trebuie şi ea să îşi acopere costurile şi, atunci, firesc, trebuie să calculeze ce sumă va obţine din vânzarea cărţilor, cât sunt costurile ei pentru publicarea cărţii şi dacă poate obţine vreo sponsorizare pentru acoperireea diferenţei. De exemplu, thrillerul unui debutant va trebui să fie mai pasionant decât cel scris de Dan Brown pentru a fi publicat.
3. Care consideri că este practica cea mai lipsită de etică din industria cărții de la noi din țară?
Cred că nu e în regulă publicarea unor cărţi fără vreo valoare doar pentru că unii autori sunt dispuşi să arunce bani pentru a-şi vedea lucrările publicate. Această practică poate îndepărta de cărţile româneşti cititorul care cumpără fără să ştie „creaţii subvenţionate”.
4. În cele șase cărți publicate până în prezent, ai abordat teme și stiluri diferite. În ce măsură te-a solicitat fiecare dintre aceste cărți?
De obicei, când am o idee care mă incântă, cartea se scrie uşor. Bineînţeles, mai trebuie să adun informaţii sau să verific altele, mai ales când e vorba de informaţii istorice. Un roman scris cu oarecare dificultate a fost Heruvim, întrucât erau mai multe planuri şi povestiri care se întretăiau şi trebuia să le intercalez cu grijă, să încerc să nu pierd cititorul pe parcurs fiindcă, adevărat, era greu de urmărit.
Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş l-am scris cumva „dintr-un foc”, la fel şi Legendele şefului de gară, parcă mergeau mai repede degetele decât mintea.
De la Şeherezada la Osama bin Laden, fiind o carte de istorie, a necesitat documentare din mai multe surse, a durat destul până să o pot finaliza. Este, până la urmă, o lucrare ştiinţifică şi necesita rigoare în pregătire şi scriere.
5. Obișnuiești să faci munca de documentare înainte de a scrie un roman sau în timp ce îl scrii?
De obicei, munca de documentare o fac pe parcursul scrierii romanului. Întâi apare ideea, scheletul cărţii, şi, pe urmă, purced la construirea sa. Bineînţeles, nu poţi lăsa doar imaginaţia să zburde şi să nu o ancorezi cu informaţii şi imagini concrete. Deci, mă documentez în timp ce scriu.
6. În cartea cea mai recentă, De la Șeherezada la Osama bin Laden. Istoria palpitantă a Orientului Mijlociu, se simte pasiunea ta pentru acest subiect și spațiu. Crezi că un scriitor poate scrie o carte despre un anumit subiect, fără a fi pasionat de acesta?
Fiindcă spuneam că am descoperit de ceva vreme pragmatismul, răspunsul e afirmativ. Nu e cazul meu, scriu cărţi care îmi plac, care mă transpun într-o altă lume. Pentru mine, scrisul e o formă de relaxare. Dar, probabil că aş putea să scriu şi o carte pe un anumit subiect dat fără să mă pasioneze prea tare. Bineînţeles, aş face-o ca un job, nu ca o plăcere. În statele în care se citeşte la un alt nivel sunt destui scriitori care concep cărţi conform solicitărilor editurilor, fără să pună prea mult suflet. Adevărat că aceia din asta trăiesc…
7. În ce măsură consideri că te-ai schimbat de când ai publicat prima carte și până în prezent?
M-am schimbat semnificativ de la publicarea primei cărţi: ca şi scriitor, evident. Simt că scriu altfel, că sunt mai versatil, mai pragmatic. Adevărat că, de la primul roman am ajuns să scriu şi altceva decât beletristică, colaborez la câteva publicaţii şi aceste noi contexte m-au învăţat câte ceva despre abordarea personajelor din romane şi a prezentării acţiunii. Sper să se vadă în cartea pe care acum o finalizez.
8. Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în viața de autor publicat?
Hmmm… greu de spus. Au fost mai multe. Nu ştiu… să intri undeva şi să te întrebe un necunoscut de acolo dacă eşti autorul unui articol. Sau să te prezinţi la un examen şi să te felicite examinatorul pentru ultima carte…
9. Care a fost momentul în care ai simțit că îți dorești să scrii? Ți-ai ascultat inima atunci sau ai amânat efectiv începerea procesului de scriere?
Momentul ăsta a fost demult… eram prin şcoala generală sau în primii ani de liceu, nici nu mai ştiu exact. Scriam pe caiete dictando, dacă poţi să îţi imaginezi. Povestiri, la romane nu mă încumetam. Mi se părea că nici o profesie nu poate fi atât de tare ca aceea de scriitor, un ins care creează lumi, se joacă cu personajele sale şi intuieşte încotro va merge lumea. Iluzii copilăreşti, dar pasiunea pentru scris a rămas.
10. De unde îți culegi inspirația și ideile pentru subiectele și personajele cărților tale?
Inspiraţia vine de la locurile şi oamenii care îmi plac. De-asta spun mereu că scriu numai cărţile pe care le-aş citi eu. Nu mă inspiră o madlenă, de exemplu, cred că sunt puţin mai prozaic decât ar trebui să fie un scriitor, nu pot metaforiza vreun lucru, nici să scriu două pagini despre buzele roşii, cred că aş aşterne numai platitudini. Dar, pornind de la ceva concret, pot construi acţiuni. Deci, în ce mă priveşte, mai puţină inspiraţie din exterior şi mai mult lucru în interior.
11. Poți numi trei lucruri surprinzătoare pe care le-ai învățat de când ai început să scrii cărți?
O altă întrebare dificilă! Am învăţat să mă exprim concis, am învăţat că pentru succesul unei cărţi este importantă coperta a IV-a şi am mai învăţat că nu e suficient să scrii o carte pentru ca ea să se şi vândă.
12. Adeseori, se discută despre utilizarea corectă a denumirii de scriitor și autor. Din punctul tău de vedere, cine este scriitor și cine este autor? Care este momentul în care cineva se poate numi scriitor?
Pentru mine, cele două noţiuni sunt sinonime. „Proprietarul” ideii trebuie să fie si cel care o aşterne pe foaie, pardon, pe computer. Greu de disociat cel care a avut o idee – cel puţin una literară – şi scriitorul care semnează cartea.
13. Cum ai descrie cititorul ideal al cărților tale?
Cititorii mei sunt cei mai inteligenţi cititori, dacă îmi permiţi o glumă. Cred că mă adresez întâi minţii şi pe urmă sufletului, dar nu le uit pe nici care. Cititorul cărţilor mele este o persoană căreia îi plac provocările şi adrenalina literare, deloc bigot şi pentru care aşteaptă de la o carte nu doar să îi trezească plăceri, ci să îl şi înveţe câte ceva.
14. Ai primit vreodată un sfat util și valoros despre scris, pe care l-ai pus în practică și te-a ajutat?
Mereu primesc sfaturi şi de multe din ele ţin seama. Trebuie să ne ţinem cont de ele dacă vrem să progresăm. Mai ales dacă sunt gratis.
15. Există vreo persoană în care ai încredere deplină să își spună părerea obiectivă despre cărțile tale, în timp ce le scrii?
Da, e Daniel Luca, de exemplu, care a citit şi criticat, atât pozitiv, cât şi negativ, toate cărţile mele. E domnul Eugen Bunaru, cel datorită căruia mai există Cenaclul „Pavel Dan” din Timişoara, acolo unde am citit primele mele creaţii.
16. Ce părere ai despre critica constructivă pentru un scriitor? Crezi într-o astfel de critică, apelezi la persoane despre care știi că ar putea să ți-o ofere, acolo unde și când este nevoie de ea?
Da, da, este absolut necesară. Cei doi scriitori pomeniţi mai sus m-au criticat de multe ori, bineînţeles, onest, pozitiv, şi am ţinut cont de opiniile lor. De multe ori le-am cerut părerea când aveam vreo „dilemă” literară legată de cărţile mele. Munca de scriitor e una singuratică, dar, de multe ori, ai nevoie de un ochi limpede şi o minte care să citească lucid şi detaşat textul.
17. Ai un moment și un loc preferat pentru scris? Care sunt acestea?
Loc preferat nu am, scriu oriunde, de multe ori chiar la masa din bucătărie, cu cafeaua de la micul dejun în faţă. Îmi place să scriu atunci când nu e lumină complet şi mai ales în anotimpul rece, dimineţile când încă mai ai nevoie să aprinzi becul sau după-amiezele, la crepuscul. Lumina puţină parcă aduce magia absolut necesară pentru inspiraţie şi pentru o carte bună. Vara, când e mereu ceva de făcut pe afară, cam uit de scris.
18. Ai vreo carte pe care ai început să o scrii și ai abandonat-o complet?
Nu, nu, ar fi păcat să irosesc timp şi energie. Deşi am lăsat o carte scrisă pe jumătate pentru a lucra la romanul pe care sper să îl termin zilele viitoare.
19. Din informațiile mele, ai în lucru un nou roman. Ce ne poți spune despre el?
Intuiţia ta feminină… Aşa cum am anticipat mai sus, am o carte… cam gata. E vorba de Piaţa Romanilor, un thriller care se petrece într-unul din cartierele istorice ale Timişoarei şi în centrul căruia stă o dublă crimă şi nevoia de a fi desluşită. Ar trebui să se bucure de succes: e la fel de palpitant ca şi Heruvimul, dar mai abordabil. Şi unul dintre primele exemplare vor pleca direct la tine!
20. Îți mulțumesc încă o dată pentru timpul acordat interviului! Ce ai dori să le transmiți cititorilor?
Eu îţi mulţumesc că mi-ai dat ocazia să răspund întrebărilor de mai sus. Pe cititori i-aş ruga să citească. Aproape orice, numai să citească. Altfel, vom bâjbâi ca ţară undeva la granita de est a lumii civilizate şi ne vom căuta norocul „afară” pentru alte generaţii.
Cărțile autorului Adrian Petru Stepan se găsesc pe Libris.
Citește și: Secrete de scriitor: Marius Albert Neguț
- Fragmente „ApiHerbal Dacica” – Camelia Lovin - 13 septembrie 2023
- Fragmente „Feng Shui pentru Scriitori” – M.C. Simon - 31 august 2023
- Am lansat „Blondă în acțiune” la Salonta – Eva Anca Hamza - 14 august 2023
- Poooozzzzeeeee cu Blonda în acțiune! Lansare de carte - 14 august 2023
- Secrete de Scriitor: Bianca Covaci - 1 august 2023
- Media kit carte „Paralelism dual”, de Bianca Covaci - 27 iulie 2023
- Recenzie: Paralelism dual – Bianca Covaci - 25 iulie 2023
- Secrete de Scriitor: Bogdan Ispas - 17 august 2022
- Secrete de Scriitor: Rusty Adriana Holtei - 3 august 2022
- Dragostea nu moare – Maitreyi Devi – recenzie Evatopia - 28 iulie 2022
