Eva Anca Hamza este content writer, blogger, cititor pasionat, editor/corector și Social Media Marketing Specialist. A publicat povestirea „Ghicitoare în vreme de război” în antologia „Petale Scrise. Povestiri cu final neașteptat”, apărută la Editura Petale Scrise și a răspuns la interviul care a apărut în cartea „Însemnările a 101 mămici fantastice” de Petra Mihale-Boantă.
A publicat de curând, la Editura QUARTO, cartea „Alzheimer. Scurtă perspectivă asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale creierului”, o carte bazată pe experiența proprie pe care a avut-o îngrijind-o pe bunica ei din partea tatălui, care în ultimele luni ale vieții a suferit de boala Alzheimer.
Iată cum o descrie colega sa, Ella Ihtus: „În ciuda gingășiei și a faptului că de multe ori vulnerabilitatea îi dă mari bătăi de cap, fără de această vulnerabilitate nu ar fi putut să își cunoască adevărata putere interioară, care i-a dat aripi și a purtat-o pe valurile inspirației și ale Muzei, fără de care această carte nu ar fi putut să răsară ca o rază de Soare apărută de după norii suferinței.”.
1. Bună, Eva! Îți mulțumesc din suflet că ai acceptat să răspunzi câtorva întrebări pentru site-ul Calea către Carte! Cine ai spune că este Eva Anca Hamza?
De fiecare dată când trebuie să mă descriu, spun despre mine că sunt mamă și soție, sunt scriitoare de conținut, blogger și editor/corector, iar mai nou, mă străduiesc să mă obișnuiesc să spun că sunt și autor. Însă, dincolo de aceste aspecte care țin mai degrabă de profesia mea decât de mine ca om, sunt o femeie obișnuită, cu bune și cu rele, care a avut parte în viață de bucurii și suferințe, de experiențe numeroase și care fac parte din întreaga paletă de emoții și trăiri pe care le poate avea o persoană. Sunt, mai presus de orice, o femeie ambițioasă, un Taur veritabil, care refuză să renunțe odată ce își „pune ceva în cap”.
2. Când ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?
Aș spune că mi-am descoperit această pasiune de-a lungul anilor, nu a existat un moment precis în care să fi zis că asta îmi este neapărat pasiunea și că „de mâine doar asta fac!”. De mică mi-a plăcut tot ce ține de scris și citit, adoram să mă joc cu tot ce ținea de articole de papetărie, cărți, reviste etc.
Țin minte și acum că mama avea o mașină de scris veche, iar plăcerea mea cea mai mare era să redactez diverse texte la mașina de scris, visând că într-o zi voi ajunge să lucrez într-un birou și voi fi înconjurată doar de hârtii și cărți, de tot ce ține de scris. Fără să fi realizat pe atunci, visul acela probabil că a fost mai mult de atât, astfel că Universul a ținut cont de el și a tras sforile astfel încât acesta să devină realitate.
Când fiica mea se apropia de împlinirea a doi ani de viață, începeam să caut soluții pentru a aduce și bani în casă, dar a sta și cu ea. M-am înscris pe diverse platforme de freelancing, unde inițial îmi căutam proiecte din domeniul introducerii de date. Cum ofertele întârziau să apară, o prietenă mi-a sugerat să încerc să caut proiecte de content writing. Prima mea reacție a fost să râd și să afirm că eu nu știu scrie. Totuși, într-un final am decis să încerc și varianta asta, iar surpriza a fost că am și primit un proiect. Odată ce am început să scriu, am descoperit că îmi place să fac asta și chiar eram mulțumită de cum mă descurc. Însă, recunosc, deși în sinea mea mă gândeam de ceva timp să scriu o carte, ani de zile am spus că nu pot să o fac, considerându-mă scriitoare de conținut și atât.
foto: arhiva personală a autoarei Eva Anca Hamza
3. Cum ți-a venit ideea de a scrie cartea „Alzheimer. Scurtă perspectivă asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale creierului”?
Ideea mi-a venit inițial ca o ironie, în urmă cu aproape nouă ani, pe când bunica mea din partea tatălui trăia încă. Am locuit cu ea o vreme și eu cu soțul meu am fost cei care am îngrijit-o în ultimele luni din viață, pe când boala Alzheimer pusese stăpânire pe ea. Pe atunci, atât de șocată de comportamentul ei și de bulversată de toată situația în care ne-am trezit pe neașteptate, spuneam adeseori, în glumă, că aș putea scrie o carte despre această experiență.
Dorința serioasă de a face asta a apărut abia recent și cred că prima persoană căreia i-am spus că asta va fi cartea pe care o voi scrie la un moment dat a fost colegul meu, Marius Andrei. Era o vreme când mă tot întreba când voi scrie o carte, iar eu îi răspundeam mereu că nu am ideea, doar ca apoi să spun că totuși ideea există de câțiva ani, doar că încă nu am curajul de a o face. M-a încurajat atunci și mi-a dat încredere că pot să o fac.
Iar apoi ai apărut tu, Mirela, când m-ai provocat să mă alătur programului „90 de zile pentru cartea ta”. Și o spun pentru cititori, pentru că tu știi deja povestea. Inițial, în cadrul programului aveam în plan să scriu o carte de memorii cu și despre bunica mea din partea mamei, chiar vorbisem cu ea să facem asta, însă starea ei de sănătate s-a degradat în toamnă și nu a mai avut puterea de a povesti, pentru ca eu să scriu cartea. Așadar, încăpățânată din fire, era absolut firesc să nu renunț la proiect și la ideea de a scrie o carte și, astfel, am apelat la ideea care îmi dădea târcoale de atâția ani.
4. Care este mediul ideal pentru tine atunci când scrii, astfel încât să te simți inspirată și productivă?
Nu aș putea spune că am un mediu ideal pentru scris. Sigur că iubesc să scriu afară, pe terasă, în timp ce sunt înconjurată de cerul senin, flori divers colorate și ciripit de păsărele. Însă adevărul este că, lucrând de acasă de când fiica mea avea doi ani, m-am obișnuit să scriu în orice context. Nu prea pot scrie dacă este pornită muzica pe laptopul meu, în schimb pot foarte bine să scriu dacă la PC-ul soțului meu (care este fix lângă biroul meu) urlă muzica în boxe.
Pot foarte bine să scriu în timp ce vorbesc cu ai mei și sunt obișnuită să fiu întreruptă periodic, deși nu pot spune chiar că îmi și place acest lucru. Însă atunci când scriu, mă conectez total la ceea ce am de scris și, indiferent de mediul care mă înconjoară, îmi văd în continuare de scris.
5. Care au fost principalele obstacole pe care le-ai întâmpinat în procesul de a scrie și a publica prima ta carte?
Cel mai mare obstacol a fost constituit de gândurile mele. Gânduri care îmi spuneau că nu pot să scriu, că nu mă pricep, că nu sunt scriitoare, doar scriitoare de conținut, că nu voi reuși să aduc în fața cititorilor o carte care să le fie pe plac și așa mai departe. Frica mi-a fost cel mai mare inamic și obstacol. Însă, lucrând cu terapeuta mea, parapsihologul Simona Igna, și cu Mirela-Carmen Stancu, coach și mentor pentru scriitori, am reușit să depășesc toate aceste obstacole închipuite care îmi stăteau în cale.
6. Cum a decurs documentarea pentru cartea ta, cum ai perceput acest „proces” din cadrul scrierii cărții?
Fiind un subiect care ține de medicină, iar eu neavând vreo legătură cu acest domeniu, a fost necesară o documentare temeinică. Pe această cale, îi mulțumesc infinit doamnei doctor Coțău Viorica, o femeie deosebită, care m-a ajutat oferindu-mi două cărți de specialitate, din care să mă documentez cu privire la aspectele medicale ale bolii Alzheimer. Alături de cele două cărți, am comandat din librării online diverse alte cărți despre subiect și m-am documentat și pe site-uri oficiale de internet, care sunt în legătură cu boala Alzheimer.
Pentru mine, procesul de documentare a fost de-a dreptul fascinant. În momentul în care citeam despre subiect, mă simțeam total cuprinsă de uimire și interes. În timpul documentării, simțeam că am ales să scriu despre un subiect pe cât de dureros pentru mine, pe atât de fascinant. Oricât de straniu ar putea părea, documentarea am privit-o cu entuziasm, aflam lucruri noi și interesante, informații pe care nu le cunoșteam încă dar care, odată descoperite, mă ajutau tot mai mult să înțeleg anumite aspecte pe care le-am trăit alături de bunica mea în timpul bolii ei.
7. Ce sentimente te-au „vizitat” din momentul în care manuscrisul tău a fost ales pentru publicare și până ți-ai ținut pentru prima oară cartea în mână?
Bucuria a fost constantă în permanență, iar alături de ea, am simțit entuziasm. Dar nu un sentiment pasager, ci entuziasmul m-a însoțit în permanență. Într-o discuție recentă cu mama mea, i-am zis că simt atât entuziasm cât nu am simțit în toată viața mea, adunat.
8. Dacă ar fi să renunți total la scris, ce ai lucra?
Având în vedere că lucrez de aproape nouă ani în domeniu și că ador ceea ce fac, nu prea mă pot imagina lucrând altceva. Dacă ar trebui să renunți total la scris aș vrea să pot totuși păstra munca de editor/corector. Nu e ca și cum aș scrie eu, nu?
9. Dacă în urmă cu câțiva ani, cineva ți-ar fi zis că nu poți trăi din scris, ce i-ai fi răspuns? Ce ai răspunde azi unei astfel de afirmații?
De fapt, chiar mi s-a întâmplat asta. Când am început să lucrez ca scriitoare de conținut, un prieten de familie râdea adeseori de mine și îmi spunea, destul de ironic, că la un moment-dat tot va trebui să mă angajez și să „lucrez ceva serios”, că nu voi putea trăi din scris. Îi spuneam că îi voi demonstra că voi putea și, mai mult, că îmi voi permite să comand mâncare, dacă nu voi avea chef să gătesc.
Tind să cred că vorbele sale au trezit încăpățânarea specifică zodiei Taur, sub al cărei semn sunt născută, și m-au ambiționat să îi demonstrez că se înșală. Oricum ar fi, cert este că am reușit să trăiesc din scris… și chiar foarte bine, aș îndrăzni să spun.
Dacă azi mi-ar spune cineva asta, nu ar mai fi nevoie să îi spun că îi voi demonstra, ci stă ca demonstrație faptul că am deja atâția ani de când lucrez în domeniu și, nu doar că nu a fost necesar să îmi găsesc un „job adevărat”, dar chiar am un PFA bazat pe activitatea mea. Poate că în România nu poți trăi efectiv din scrisul cărților, în schimb, cu siguranță poți trăi din scris la modul general.
10. Care consideri că sunt cele mai mari obstacole pe care le întâlnește un scriitor aspirant?
Așa cum am spus la una dintre întrebările anterioare, ceea ce m-a caracterizat pe mine consider că se aplică și altor scriitori aspiranți. Obstacolele cele mai mari și mai greu de depășit sunt tocmai cele pe care noi înșine ni le creăm, constând în frici și gânduri total fără temei. Desigur, un alt obstacol pe care mulți îl au de trecut este găsirea unei edituri dispuse să îi publice, însă ceea ce mulți nu conștientizează este că, înainte de a trimite cartea pentru publicare, aceasta trebuie, ei bine, să fie scrisă. 😊
11. Cum te-au sprijinit cei dragi în procesul de scriere a acestei cărți?
Cea mai simpatică în întreg procesul a fost mama mea, deși trebuie să recunosc că toate persoanele dragi m-au sprijinit, oferindu-mi timp și spațiu pentru a mă ocupa de carte. M-au încurajat cu toții și m-au susținut prin faptul că mi-au dat încredere că pot să fac asta. Cel mai mult m-a sprijinit și mă sprijină întotdeauna soțul meu, care înțelege atunci când sunt „băgată” în scris și îmi acceptă toate toanele și ideile. A fost probabil (sigur!) și cel pe care l-am „terorizat” cel mai mult, pentru că el a fost lângă mine în permanență și mi-a ascultat exclamațiile de uimire de fiecare dată când găseam câte un detaliu care mă fascina în timpul documentării. La un moment dat, chiar începuse să îmi pară rău pentru el, nefiind tocmai interesat de subiect, că trebuia să mă asculte și dacă voia și dacă nu.
12. Care a fost partea cea mai grea din procesul de scriere a acestei cărți?
Prima parte, care este partea bazată pe experiența personală, a fost deopotrivă grea și eliberatoare. Practic, scriind această carte, a fost ca și cum aș fi făcut o terapie prin care să mă eliberez de toate acele amintiri, trăiri și emoții pe care le-am experimentat în cele câteva luni în care bunica mea a trăit cu boala Alzheimer. Deși au fost scene care mi-au trezit zâmbete și chiar m-au făcut să râd, au fost și scene care au răsucit cuțitul în rană și pe care le-am scris plângând.
Însă scrierea cărții a fost terapeutică, per total. Ce a fost mai greu, a fost editarea ei, pentru că în momentul în care am ajuns să recitesc ceea ce am scris, s-au redeschis în sufletul meu emoții puternice cauzate de amintirile respective.
13. Care consideri că este cititorul ideal al cărții tale?
Sunt conștientă că am scris o carte extrem de nișată, astfel că pot spune că este destinată în special persoanelor care sunt interesate de boala Alzheimer. Însă, având în vedere că nu este concepută ca o carte de specialitate, consider că cititorul ideal este acela care fie a avut, fie are în prezent pe cineva drag suferind de boala Alzheimer.
14. Știu că în ziua în care a fost trimisă cartea ta la tipografie… s-a întâmplat ceva. Vrei să ne povestești mai multe?
Da, sunt cu siguranță date care vor rămâne pentru totdeauna în amintirea mea. Și, recunosc, îmi place să descopăr modul absolut fascinant în care lucrează Universul pentru a ne da „semne” și a ne arăta, cred eu, că suntem acolo unde trebuie să fim.
Era duminică, 3 aprilie 2022, iar Mirela mi-a scris pe Whatsapp și m-a anunțat că mai are puțin de lucru la tehnoredactarea cărții mele. La finalul mesajului, zicea că marți va trimite cartea la tipografie. Am rămas un moment cu ochii la mesaj, timp în care în creierul meu au început să se facă anumite conexiuni. De parcă un beculeț s-ar fi aprins și mă îndemna să verific ce dată e marți. Mi-am făcut rapid un calcul mental, după care am verificat și calendarul, să fiu sigură.
Marți avea să fie 5 aprilie. Pentru mine – și pentru cartea aceasta – data de 5 aprilie are o semnificație aparte. Bunica mea paternă, cea despre care am scris cartea, a fost născută pe 5 aprilie. Când am realizat că urma să plece cartea la tipar fix la data în care ar fi fost ziua de naștere a bunicii, i-am și scris Mirelei. A fost și ea surprinsă și uimită de cum lucrează Universul.
Multe persoane mi-au zis că, probabil, ăsta a fost modul bunicii mele de a-mi spune că se bucură că am scris cartea. Îmi place să cred că așa este și să cred că, de acolo de unde este acum, este mândră de mine și de faptul că nu am uitat-o. Ba mai mult, că povestea ei va rămâne scrisă într-o carte atât de dragă sufletului meu!
foto: arhiva personală a autoarei Eva Anca Hamza
15. Dacă ar fi să dai un singur sfat cititorilor noștri care au pe cineva drag care se confrunta cu boala ce poartă numele „Alzheimer”, care ar fi?
Să fie răbdători și înțelegători, să se bucure de fiecare moment, pentru că amintirile sunt singurele lucruri care le vor rămâne. Alzheimer este o boală cruntă, care îi afectează direct pe cei bolnavi și indirect, pe aparținătorii acestora. Aș vrea să le spun să nu pună la suflet eventualele vorbe și comportamente urâte ale persoanei dragi, ci să se bucure că Universul i-a ales pe ei să poată avea grijă de persoana bolnavă, să fie ei cei în amintirea cărora va dăinui pentru totdeauna.
16. Ți-a trecut prin minte să alegi un pseudonim pentru numele tău de autor?
Sincer, nu chiar. Până la un punct, voiam să semnez cartea doar cu Eva Anca – ambele fiind prenumele mele din certificatul de naștere – pentru că așa sunt cunoscută în mediul online și așa am semnat povestea apărută în antologia „Petale Scrise. Povestiri cu final neașteptat”. Însă consider că sunt o persoană asumată și, mai mult, îmi doresc să fiu cunoscută cu numele întreg, pentru că… asta sunt eu!
Și vă spun acum un detaliu pe care nu l-am spus nimănui înainte, nici chiar ție, Mirela, legat de alegerea mea de a publica cu numele meu real și întreg. Deși inițial mă gândisem să îmi folosesc doar prenumele, am considerat ulterior că utilizarea numelui întreg este ceea ce trebuie să fac, din respect pentru soțul meu, care mi-a fost alături în fiecare moment, indiferent de cât de grea a fost o situație din viața noastră. Astfel, mi-am asumat să îmi apară numele întreg pentru a afirma că sunt eu și sunt asta în mare parte datorită și cu ajutorul lui. Cumva, am simțit că folosirea prenumelor, fără numele de familie, era ca și cum m-aș fi dezis de faptul că pe mine mă cheamă și Hamza, nume luat în urma căsătoriei cu soțul meu.
17. Ce alte cărți plănuiești să scrii?
Deși nu credeam că voi spune asta, chiar am în plan să mai scriu și alte cărți. Pe această cale, îți mulțumesc, Mirela! În primul rând, am început în toamnă deja să scriu un ebook pe subiectul freelancing-ului, dar nu aș putea spune când va fi gata, având în vedere că momentan stă neatins de câteva luni. Probabil când scânteia ambiției se va aprinde, îl voi da gata în câteva zile, având în vedere că nu mai am prea mult de scris la acesta.
De asemenea, am în plan o carte (tot nonfiction, bineînțeles) despre parcursul de la începuturile mele în freelancing și până în prezent. La aceasta am deja titlul și cam atât, dar îl voi ține secret, rămâne între noi două. 😉
Vă spuneam la începutul interviului că am avut în plan să scriu o carte de memorii despre bunica mea maternă. Însă Universul a decis să o ducă în lumea sufletelor, ceea ce mi-a schimbat temporar planurile cu privire la această carte. Este necesar să mi se limpezească sentimentele și gândurile, dar cu siguranță va veni momentul să îi scriu povestea. Până la urmă, pentru mine ea a fost întotdeauna o eroină, iar locul eroinelor este în cărți!
Am și alte idei și planuri, însă deocamdată nimic nu s-a concretizat. Mirela, cred că mai am nevoie de câte un impuls, să nu uit că mai am de scris și pentru mine, din când în când.
18. Dacă ar fi să dai un singur sfat cititorilor noștri care vor să scrie o carte dar… nu au curajul să-și materializeze visul… care ar fi acela?
Fără îndoială, le-aș recomanda să participe la cursurile pe care le susții. Le găsesc pe toate în Academia Nonfiction și fiecare curs este absolut minunat. De fapt, să fiu sinceră, chiar am recomandat câtorva persoane să apeleze la tine pentru a-și găsi curajul și încrederea de a scrie. Pentru mine – și, îndrăznesc să spun că și pentru ceilalți cursanți ai tăi – ai fost întotdeauna un coach extraordinar. Fără tine, nu aș fi reușit să îmi depășesc temerile și să găsesc curajul să scriu în sfârșit povestea mea pe hârtie. Îți mulțumesc încă o dată!
Deci, categoric, dacă vă doriți să scrieți o carte și nu aveți curajul, apelați cu toată încrederea la Mirela! Dincolo de detaliile „tehnice” despre scris, o să vă ofere încrederea și motivația de care aveți nevoie.
19. Unde te pot găsi cititorii și cum pot comunica cu tine direct?
Cititorii mă găsesc pe site-urile mele: Eva Anca Hamza, Rândurile Evei, Evatopia, Viața de blogger. De asemenea, mă găsesc și pe rețelele de socializare, cum este pagina Eva Anca Hamza și paginile aferente blogurilor Rândurile Evei și Evatopia. Cei care doresc să îmi scrie un email, o pot face la adresa contact@evaancahamza.ro.
20. Îți mulțumesc că ai acceptat să răspunzi acestui interviu! Ce ai dori să le transmiți cititorilor?
Și eu îți mulțumesc din suflet! În primul rând, să le mulțumesc pentru că m-au citit și mă citesc (în acest interviu, pe blogurile mele sau chiar cartea)! Apoi, să citească întotdeauna doar ceea ce le încântă sufletul, ce simt ei că este ceea ce vor și au nevoie la momentul respectiv.
Cartea „Alzheimer. Scurtă perspectivă asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale creierului” de Eva Anca Hamza poate fi comandată de pe site-ul Editurii QUARTO.
- Pavel Corut – Romane Autobiografice [5/5 ] - 15 iulie 2022
- Pavel Corut – Romane de Dragoste si Poezii [4/5 ] - 8 iulie 2022
- Pavel Corut – Seria Arta Succesului [3/5 ] - 1 iulie 2022
- Pavel Corut – Seria Octogonul [2/5 ] - 24 iunie 2022
- Pavel Corut – Viata si opera literara [1/5 ] - 18 iunie 2022
- Expoziție de Carte veche la MNLR - 20 mai 2022
- Vorbim despre învățătura și practica Dzogchen - 12 mai 2022
- Secrete de Scriitor: Eva Anca Hamza - 20 aprilie 2022
- Lansare de carte – Actorie sau magie - 8 aprilie 2022
- Eveniment – Muzeul National al Literaturii Romane - 1 aprilie 2022
Mda, cel mai mare obstacol vine de la mintea noastra. Ma bucur ca ai trecut peste asta si si scris cartea 🙂 Succes si la cat mai multe 😉