Georgiana Vâju este psiholog de profesie, însă de câțiva ani și-a descoperit pasiunea pentru cuvântul scris. Și scrie frumos, și bine, cu o amprentă personală psihologică asupra cărților sale. A debutat la Editura Quantum Publishers, unde a și rămas, în prezent fiind scriitor și editor deopotrivă.

Deși și-a făcut un nume în piața de carte încă de la primul volum publicat, Georgiana Vâju și-a atras aprecierea cititorilor odată cu publicarea volumului întâi al seriei Doamna Eminescu. Pasionată de poezia lui Mihai Eminescu și de iubirea dintre el și Veronica Micle, scriitoarea a desfășurat o documentare de câțiva ani pentru a scrie o poveste despre cei doi, din perspectiva Veronicăi. De citit, a citit despre ei cât a putut de mult, încă de când avea 15 ani.

Au apărut, sub semnătura scriitoarei Georgiana Vâju, cărțile: seria Nu te împiedica de mine, te implor! (Nu te împiedica de mine, te implor!, Alt cuvânt pentru dor și Iv. Ard amintiri), Doi la pătrat, un singur pat, Don’t cry, just fly și Doamna Eminescu vol. 1.

 

1. Bună, Georgiana! Mulțumesc că ai acceptat să stăm de vorbă pentru site-ul CaleaCătreCarte.ro! Dacă ar fi să te descrii, ce ai putea spune despre tine, pentru cei care nu te cunosc?

Bună, Eva! Și eu îți mulțumesc că te-ai gândit la mine. Vreau să îți mărturisesc că întrebarea asta, referitoare la cum m-aș descrie eu sau ce aș putea spune despre mine, este motivul pentru care accept rar interviuri. Doamne iartă-mă, habar n-am cum sunt, de fapt! Om normal, cred, cu bune și cu rele, cu păcate și, sper, și cu ceva fapte bune. Vreau să cred că mi-am asigurat, așa cum sunt, un loc în Rai. Atât.

2. La descrierea ta de pe site-ul Editurii Quantum Publishers, ai declarat: „Eu nu scriu de când mă știu; de fapt, habar nu am de când scriu, știu doar că o fac.”. Chiar dacă nu îți amintești momentul în care ai început să scrii, poți să ne spui care a fost momentul în care ai decis să te dedici scrisului și publicării cărților?

Da, chiar nu-mi amintesc exact momentul în care am început efectiv să scriu. Să fi fost pe la 16, 18, poate 20 sau 30 de ani? Habar nu am. Știu doar că, de-a lungul vieții, am scris sporadic anumite lucruri pe care am vrut să mi le reamintesc întocmai cum s-au petrecut, că mi-am descris amănunțit trăirile, doar ca să le pot compara mai târziu cu altele sau cu ale altor oameni. Și uite așa, am adunat foi, caiete, mici însemnări pe marginile cărților, apoi pagini de Word. În schimb, momentul când am decis să mă dedic scrisului mi-l amintesc, căci traversam o perioadă moartă din punct de vedere profesional și, cum nu aveam pe atunci altă îndeletnicire, mi-am zis: ce ar fi să public eu o carte, așa, cum s-ar zice, just for fun? Sincer, nu am avut intenția să continui, însă scrisul și povestea Anei s-au lipit de mine. Apoi a urmat o altă poveste, și o altă poveste. Am zis, inițial, că public o singură carte după care mă opresc, și, poate, când mi s-o coace ideea cu Eminescu, voi încerca din nou să public. Dar acolo era altceva. Era un drum pe care-l vedeam, în acel moment, foarte, foarte lung. De fapt era doar o idee care se contura în mintea mea și pe care nu o împărtășisem nimănui, de teamă și de rușine că m-ar judeca, fie numai și pentru că aspiram cu gândul la asta. Și, vremea a trecut, iată-mă azi, am ajuns la 6 cărți publicate, printre care și jumătate din cea la care aspiram în mare taină.

3. Care sunt ingredientele pentru o carte bună, după părerea ta?

Măi, nu știu ce înseamnă cu adevărat o carte bună. Pentru mine, o carte bună este una care mi-a plăcut mie, nu una lăudată de mulțime. Și când zic că mi-a plăcut, atunci înseamnă că m-a prins povestea ei și modul de scriere.

4. Mulți cititori spun că se simte prin scrisul tău că ești psiholog de profesie. Tu ce părere ai despre asta?

Da, și eu cred că se simte. Pentru că am tendința de a privi lucrurile mai mult din interior, de a analiza stări și de a crea conflicte spirituale.

Foto: cartea Doamna Eminescu de Georgiana Vâju (din arhiva personală a autoarei)
5. Cred că fiecare dintre cărțile pe care le-ai scris are un loc aparte în inima ta, dar știu că Doamna Eminescu este una cu adevărat specială. Cum ți-a venit ideea de a scrie această carte și cum a decurs procesul de scriere a ei?

Da, fiecare carte de-ale mele ocupă un loc deosebit în inima mea. Și asta pentru că inspirația pentru ele a venit într-un moment al vieții pe care l-am bifat, codat, bineînțeles, în scrierile mele. In saecula saeculorum, cum ar zice latinii.  Cum am mai spus deja, bucățele mici din mine sunt în fiecare carte pe care am scris-o. În schimb, cu Doamna Eminescu este altceva. Citesc despre viața lui Eminescu și a Veronicăi cam de când am pus ochii pe cărți, să zic, de pe la 15 ani. Mi-amintesc că, într-o vacanță, parcă între clasele a 8-a și a 9-a, am fost într-o excursie pe la mânăstirile din Moldova, prin Botoșani și prin Iași. De acolo m-am întors, cum e obiceiul, cu suveniruri, printre care și câteva cărți. Una dintre ele era despre triunghiul (nu amoros)  Eminescu – Creangă – Veronica. Mi-a plăcut subiectul, am descoperit multe lucruri pe care, din nefericire pentru noi, nu ni le spuseseră nimeni la școală, lucruri care, din umila mea opinie, ar fi trebuit măcar menționate în treacăt, astfel ca, cel pasionat de subiect, pornind de la acea idee, să poată să meargă mai departe, la o lectură suplimentară.  Ei, bine, pe mine m-a incitat asta și de atunci am început să-mi cumpăr și să citesc cărți despre viețile celor doi. Și tot citind, realizam nedreptățile comise asupra lui Eminescu, înțelegeam lucruri, deplângeam soarta și amorul lor, notam și subliniam pe cărți divergențele de opinii între eminescologi. Și toate astea, o perioadă le-am făcut fără niciun gând, pur și simplu, mă intriga drama, viața, amorul celor doi. Mai târziu, tot citind și citind, m-am contrariat, căci așteptam să apară sau să descopăr măcar o carte, fie și numai una oarecare, fără vreun prestigiu literar, o carte sau o scriere care să o pună și pe Veronica într-o lumină mai favorabilă, nu doar aceea de metresă sporadică a poetului, una în care să ni se arate și latura ei poetică, să ni se spună și despre vitregiile vieții ei, și despre durerile ei din dragoste (căci ale lui erau clare, în fiecare vers). Ei, atunci, m-am hotărât să o scriu eu. Și am început să o scriu întâi mintal, până când ea s-a concretizat cumva.

6. Care parte a cărții ți s-a părut cel mai dificil de scris și de ce?

Partea cea mai dificilă de scris încă nu am scris-o fizic, nicăieri, deși, să fiu sinceră, dificil a cam fost totul. Dar partea aia extrem de dificilă este cumva scrisă și structurată în capul meu, doar că se tot modifică, își schimbă consistența și nuanțele, exact ca un fruct în pârg, până la momentul când va fi pusă pe hârtie. Va fi, cum probabil ți-ai dat deja seama, în al doilea volum, și deja știi bine că mă refer moartea fiecăruia dintre ei. Este un moment de o mare încărcătură emoțională, și nu te mint când îți zic că, efectiv, mă doare carnea pe mine numai când mă gândesc la asta. De aceea, rândurile alea trebuie să le șlefuiesc bine, astfel încât cititorul nu doar să parcurgă paginile, ci să le  trăiască cu maximă intensitate, să-l miște profund, visceral și emoțional și, poate, durerea aia să-i stoarcă și o lacrimă.

7. Câtă documentare stă la baza acestei cărți și cât de ușor ți-a fost să faci rost de materialele necesare pentru a te documenta corespunzător?

Multă, foarte multă documentare. Ca idee, la momentul de față, biblioteca mea cuprinde în jur de 150 de cărți cu acest subiect, și tot crește. Majoritatea sunt cărți vechi și foarte vechi, ediții limitate, cumpărate din anticariate. Am însă și câteva noi, iar de unele am făcut rost din Republica Moldova. Am, și am citit, evident, biografii scrise de-a lungul vremii și modificate de diverși eminescologi, scrisorile dintre ei și terțe persoane (în nenumărate variante și ediții, cu bucăți brute, necenzurate, cu bucăți lipsă, cenzurate), scrierile politice ale lui Eminescu, studiile lui și chiar ceva traduceri, articole de publicistică, caietele lui Eminescu, diferite studii despre boala și moartea lui, câteva încercări de beletristică pe acest subiect ale altor scriitori, plus întreaga operă a lui Eminescu și chiar a Veronicăi. Pe lângă asta, imaginează-ți că cercetarea se extinde și la terțe persoane, figuri populare la acel moment și cu care s-a interacționat pe tot parcursul romanului (amintesc pe Maiorescu, Creangă, Micle, Slavici etc., dar în volumul doi vor fi și alții, de exemplu Regina Elisabeta a României, Carmen Sylva), oameni pe care a trebuit să-i cercetez, deci biblioteca mea cuprinde și biografiile și scrierile lor, acolo unde este cazul. De asemenea, e nevoie să fie amintite și unele evenimente istorice, unele stabilimente, străzi, bulevarde, parcuri etc., ceea ce m-a condus către cărți istorice sau beletristică din acea perioadă. Deci, nu cred că trebuie să mai zic și altceva, nu?

8. Titlul cărții a stârnit la un moment-dat controverse în mediul online. Ne poți spune cum ai ales acest titlu?

Da. Inițial o numisem altfel, desigur, era un titlu provizoriu, căci cartea încă nu era publicată.  O numisem „Cerneală. Dragoste. Arsenic”, pentru că o structurasem în trei părți, și titlul îmi plăcea foarte mult, însă căutam ceva care să facă, totuși, fie și o minimă trimitere la Eminescu. Apoi, într-una dintre scrisorile Hariettei Eminovici (sora poetului) către Cornelia Emilian, am găsit această formulare, „Doamna Eminescu”, și mi-a plăcut. Harietta zicea acolo ceva de genul „desigur că i-ar plăcea cuconetei să fie doamna Eminescu…”. Contextul în care spune acest lucru e mai amplu, probabil că îl voi detalia în volumul al doilea. Referitor la controversele din mediul online, cred că fiecare e liber să creadă ce dorește. La fel cum eu, la rândul meu, am opinia și convingerea mea pe acest subiect, la fel o poate avea oricine.

9. Dacă ai putea să te întâlnești cu personajele uneia dintre cărțile tale, care ar fi acestea și ce le-ai spune?

Vrei să râzi de elucubrațiile unui scriitor, nu-i așa? Dacă da, atunci întreabă-l asta. Să știi că m-am întâlnit deja cu toate personajele mele. Le-am spus ce aveam de spus, i-am beștelit sau dojenit, după caz, în acele rânduri, din cărți.

10. Care este un risc pe care ți l-ai asumat când ai scris una dintre cărțile tale și care a fost rezultatul final?

Ei bine, până la „Doamna Eminescu” nu cred să-mi fi asumat vreun mare risc, căci scrierile mele au fost unele de beletristică ușoară, relaxantă, care nu implicau mari cercetări sau documentări. Majoritatea informațiilor pe care nu le stăpâneam bine și de care aveam nevoie erau fix la un clic distanță. Cu această carte, însă, cred că este posibil să existe riscul să-mi fi scăpat câte ceva, și nu neapărat din vina mea. Ca de exemplu să fi încurcat ani, să fi stâlcit nume sau să fi modificat evenimente. Există riscuri mereu la astfel de scrieri, deși eu am fost destul de conștiincioasă în ceea ce privește partea asta și am consultat de fiecare dată mai multe surse. Dar, am lucrat, cum s-ar zice, cu materialul clientului, am preluat informațiile de la alții, aceia preluându-le la rândul lor din narațiunile, amintirile și povestirile altora, și tot așa. Acum, știm foarte bine că o informație plimbată de prea multe ori din gură în gură își pierde la fiecare relatare câte puțin din autenticitate. Mi-am asumat-o, cumva. Un rezultat final al acestui risc încă nu am.

11. Care ți se pare cel mai bun sfat pe care îl poate primi un scriitor aspirant?

Să citească mult, foarte mult, înainte de a se apuca de scrisul propriu-zis. Doar prin lectură multă și diversificată, îți poți îmbogăți vocabularul și cunoștințele.

Portofoliu cărți scrise de Georgiana Vâju (foto din arhiva personală a autoarei)
12. Care este momentul tău preferat pentru a scrie?

Întotdeauna, noaptea. Am nevoie de foarte multă liniște. Nici măcar muzică nu ascult când scriu, deși muzica mă inspiră.

13. Cum faci pentru a intra în atmosferă atunci când scrii o scenă emoționantă sau dificilă?

Mă deconectez, pe rând, de tot ceea ce înseamnă realitate. Nu comunic, nu mă hrănesc decât strict ca să supraviețuiesc și nu dorm. Uneori chiar mă încui într-o carapace și trăiesc acolo, alături de personajele mele, până când consider că a sosit momentul să ies din nou în lume. Doar așa reușesc să le înțeleg, să le descriu cât mai autentic stările.

14. Ți s-a întâmplat vreodată să citești o carte foarte populară și să ți se pară că o puteai scrie mai bine? Dacă da, ne spui și care a fost?

Ă…, nu. Chiar nu mi s-a întâmplat. Mi s-a întâmplat doar să nu-mi placă.

15. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte renumită, care personaj ți-ar plăcea să fii și de ce?

Pot să fiu negativistă și aici? Nu mă văd în pielea niciunui personaj, sincer. Îmi place să le trăiesc poveștile, atunci când le citesc, dar să le iau viețile, în sensul acela, nu, nu mi-ar plăcea. Mie îmi place viața mea. Poți să mă acuzi de egoism, dacă crezi că merit.

16. Faptul că ai devenit scriitoare publicată a schimbat în vreun fel modul în care te vezi?

Nu, nu cred. Mă văd la fel ca acum 6 ani, când am publicat prima carte, sau ca acum 20 de ani, când habar nu aveam ce-mi va rezerva viitorul. Altele sunt pentru mine lucruri care, într-adevăr, mă schimbă. De exemplu, boala ori moartea cuiva drag. Decesul mamei mele m-a schimbat. Mă văd acum  mult mai vulnerabilă, mult mai expusă riscurilor de orice fel. Poate și maturitatea a contribuit la asta, dar în nici un caz faptul că am devenit scriitoare. Sincer, abia dacă conștientizez că sunt scriitoare (publicată, cum zici tu). Știu că scriu, și o fac din pasiune. Atât, fără a-mi atribui prea des acest statut. Doar atunci când e musai. În rest, în viața de zi cu zi, nu defilez deloc cu asta.

17. Dacă ai putea invita oricare trei oameni la cină, care ar fi aceia?

Fără alte comentarii:  M. Eminescu,  I. L. Caragiale, N. Stănescu.

18. Cum faci față emoțiilor diverse care te pot cuprinde atunci când scrii?

Băi, să știi că, în cele mai multe cazuri, greu. Uneori, în timp ce scriu sau după ce scriu, am niște migrene cumplite și am nevoie de câteva zile goale, adică fără scris sau citit, ca să-mi revin. Dar, ce să-i faci, scrisul e ca un drog pentru mine, așa că îl iau cu tot cu riscuri.

19. Cărțile tale fac parte din genuri diverse. Ce gen crezi că nu ai putea vreodată să scrii?

Cred că dacă-mi pun îmi minte să o fac, pot să scriu orice gen vreau. Nu știu dacă-mi va și ieși. Asta-i altă poveste. Hai, să adaug și un strop de realism, totuși: nu cred că aș putea să scriu, așa cum trebuie, un S.F., căci nu prea am la activ astfel de lecturi, așa că, da, mi-ar fi greu. Dar nu m-aș da în lături, să știi.

20. Îți mulțumesc încă o dată pentru răspunsuri! Ce ai dori să le transmiți cititorilor?

Eva, și eu îți mulțumesc încă o dată că te-ai gândit la mine pentru acest interviu.

Cititorilor mei le transmit multă sănătate, pace, iubire și, nu în ultimul rând, mii de mulțumiri că sunteți! Să-mi rămâneți la fel de fideli și pe viitor, indiferent de ce elucubrații veți citi scormonite de mintea mea. Vă pup, vă iubesc și vă îmbrățișez.

Cărțile scrise de Georgiana Vâju se găsesc pe site-ul Editurii Quantum Publishers.

Citește și Secrete de scriitor: Natașa Alina Culea

About Eva

Iubitoare de scris și citit, mi-am găsit menirea în viață abia când fiica mea avea doi ani. De atunci, pasiunea a început să se îmbine cu munca și invers, ajungând în prezent să îmi iubesc ocupația și să lucrez doar ceea ce îmi face plăcere.

View All Posts

ARTICOLE ASEMANATOAREMAI MULTE DE ACELASI AUTOR

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici