Secrete de scriitor: Raluca-Andreea Chiper

0

Raluca-Andreea Chiper este o scriitoare timidă și modestă, însă cărțile ei sunt pline de emoții și au un impact deosebit de puternic asupra cititorilor. Cu o imaginație bogată și o creativitate debordantă, își pune delicatețea personală în cuvinte, pe care le transformă în povești deosebite.

Foto: arhiva personală a autoarei Raluca-Andreea Chiper, cu una dintre cărțile sale și un semn de carte realizat de ea

Pasionată de frumos, Raluca-Andreea Chiper se preocupă nu doar de scris, ci realizează și diferite produse handmade, pe care le vinde în magazinul Mani D’oro, în a cărei conducere este asociată cu o prietenă. Tot ce iese din mâinile sale, fie că este carte sau decorațiune/aranjament/păpușă, este fermecător.

Raluca-Andreea Chiper a publicat cărțile: seria Sufletele nopții (vol. I și Vol. II), Între pământ și apă și Ceasul cel Rău.

 

1. Bună, Raluca! Îți mulțumesc că ai acceptat să răspunzi acestui interviu pentru cititorii site-ului CaleaCătreCarte.ro! Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

În primul rând, eu vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ați spus despre mine și pentru faptul că, deși nu sunt prezentă aproape niciodată pe rețelele de socializare, mereu vă aduceți aminte de mine. Asta o datorez cărților mele pe care le scriu într-adevăr cu multă pasiune și dăruire. Apoi, cele trei cuvinte pe care le-aș alege ca să mă descrie ar fi cam… devotată, calmă, curioasă. Acestea sunt cuvintele pe care cel mai des le aud de la persoanele din jurul meu. Eu aș mai adăuga și nerăbdătoare pentru că vreau mereu ca lucrurile să se întâmple acum, nu în alt moment. E interesant faptul că, deși îmi doresc să rămân mereu tânără, sunt nerăbdătoare să văd cum se trăiește viața la 40 de ani, la 50, la 100…

2. Când și cum ai decis că este momentul să începi să scrii?

Aveam așa… vreo 12 ani când mi-am dat seama că tot ce citeam doream să povestesc apoi, să am scrise poveștile auzite și citite. Am făcut lucrul acesta un timp până când mi-am dorit să schimb cursul întâmplărilor din cărți pentru că nu erau tocmai pe placul meu. Atunci mi-am zis așa: dacă tot nu sunt mulțumită cu întâmplările din cărțile citite și dacă tot îmi doresc așa de mult să le mai și povestesc pe hârtie, ce ar fi să încerc să inventez propria poveste? Zis și făcut. În prezent, biblioteca mea personală găzduiește primul meu manuscris salvat din mâinile mamei care obișnuiește să arunce tot ce nu i se pare folositor. Eroul manuscrisului meu este o prietenă a părinților mei pe la care, acest manuscris a stat într-un sertar cel puțin 20 de ani. Tocmai din acest motiv cred în miracole și voi crede întotdeauna.

 

Foto: păpuși realizate de Raluca-Andreea Chiper (arhiva personală a autoarei)
3. Ce ne poți spune despre pasiunile tale?

Oh! Pasiunile mele! Datorită lor sunt alt om. Uneori mă gândesc la timpul pe care l-am risipit până să îmi descopăr pasiunile și mereu mă întreb de ce a durat atâta și de ce nu au venit mai repede. Au fost vremuri în care aveam timp liber din belșug de nu știam ce să fac cu el… De ce atunci nu aveam nicio pasiune? Să fi fost în stadiul de cercetare și descoperire? Nu știu, cert este că îmi ador pasiunile. Scrisul de exemplu, este o pasiune sacră, o binecuvântare. Confecționarea păpușilor mă menține energică, îmi păstrează intact sufletul de copil. Am ajuns să fiu mai copilăroasă decât propriii mei copii. Spre marea mea surprindere îmi place! Apoi, natura, lumea, universul… Toate acestea sunt tot o pasiune a mea. Le iubesc, le respect, le explorez ca să le pot descoperi. E impresionant cum trăim într-o lume cu mai multe lumi și totuși nu o cunoaștem…

4. Ce reprezintă scrisul pentru tine?

Chiar voi ați spus-o. Sunt o fire timidă și modestă. Aceste două defecte (sau calități?) mă urmăresc oriunde m-aș duce și orice aș face. Emoțiile, fie ele pozitive sau negative, se menifestă cu o putere de nedescris în interiorul meu, cu atâta putere încât greu mai reușesc să îmi găsesc cuvintele să vorbesc. Scrisul mă ajută să mă exteriorizez. Îmi dă timp să gândesc cuvintele, să le găsesc pe cele mai potrivite. Înainte îmi era rușine, acum parcă am mai cedat și am învățat să accept că nu toată lumea e la fel și că e mai important să văd partea bună a acestei probleme, adică faptul că datorită imposibilității mele de a mă exprima, am descoperit scrisul, iar asta e minunat. Cea mai înaltă calitate a mea, cea care mă separă de propria-mi persoană mediocră. Cum spuneam mai sus, e o binecuvântare.

5. Seria „Sufletele nopții” este prima serie pe care ai scris-o și publicat-o. Din câte am văzut, este indisponibilă. Te-ai gândit să o publici din nou?

Da. M-am gândit de multe ori și am avut câteva tentative, dar mi se pare că nu îmi mai place povestea. Am crescut așa de mult în gândire, mi-am schimbat așa de mult mentalitatea, încât această serie parcă nu îmi mai place, nu mi se mai potrivește. Aș modifica-o… nici eu nu știu… Încă nu sunt hotărâtă.

6. În cartea „Între pământ și apă” ai abordat un subiect destul de sensibil. Cum ți-a venit ideea de a scrie această carte și cum ai reușit să transpui protagonista în rolul amantei?

A fost o muncă cu o durată de minim un an. Am gândit-o și regândit-o, am scris-o și rescris-o până când, în final, s-a scris singură, eu doar am caligrafiat-o, să zic așa. M-am visat dansând de multe ori de mă miram și eu de mine cum de reușesc să fac asta când în realitate sunt foarte stângace… Și mi-a trecut apoi o imagine și un gând fugitiv prin minte: aș scrie despre o poveste de iubire, dar cu personaje alese, diferite, unice, elegante, rafinate, care să descrie iubirea prin prisma imaginii și numelui lor. Chiar și azi, după atâția ani, consider că nu ar fi existat personaje mai potrivite decât o balerină și un fotograf. Apoi, voiam o poveste de iubire care să rămână în istorie, aleasă, diferită. Practic mi-am propus așa: vreau ca lumea să mă recunoască prin cărțile scrise de mine la fel cum eu recunosc scrierea lui Eminescu, sau a altui autor… Despre protagonistă… Nu e greu să transpui o tânără în rolul unei amante. Numai să te gândești cât de sensibil este sufletul unui artist, să te gândești cât de sensibilă este o persoană în perioada tinereții când începe să guste din sentimentul iubirii… Ce îi trebuia ei în afară de un suflet de artist, o vârstă fragedă și o iubire imposibilă care să nu o lase indiferentă? Nu ai senzația că tot ceea ce este interzis parcă îți place mai mult? Așa a fost și Karina. O victimă a regulilor impuse de societate, o victimă a tinereții, a iubirii, a devotamentului, a pasiunii. Dar cel puțin această victimă a cunoscut iubirea adevărată, lucru care nu i se întâmplă oricui, altfel nu îmi explic cum unii nu cred în iubire.

Foto: arhiva personală a autoarei Raluca-Andreea Chiper
7. „Ceasul cel Rău”, pe de altă parte, este o carte inspirată din mitologie. Mai exact, ai reinterpretat Mitul Zburătorului. Cum ți-a venit ideea acestei cărți?

Întotdeauna mi-a plăcut mitologia, ezotericul, spiritismul. Mi-au plăcut și îmi plac nespus de mult personajele fantastice despre care consider că sunt ființe dintr-o altă dimensiune ce împart lumea cu noi și care, uneori, vor să se facă cunoscute, să își anunțe prezența în jurul nostru, să ne convingă de faptul că nu suntem singuri pe acest pământ. Inițial am vrut să scriu un volum cu mai multe povestiri scurte care să trateze tema personajelor mitologice, dar în final mi-a ieșit o carte de 329 pagini, dar nu îmi pare rău deloc.

8. Care ți s-a părut scena cel mai greu de scris din fiecare dintre cărți?

„Între pământ și apă” are multe scene pe care le-am rescris de nenumărate ori. Acestea sunt întâlnirile dintre balerină și fotograf. Le doream de neuitat, cu dialoguri interesante și nu foarte lungi printre care să presar și descrierea unor sentimente puternice cât mai apropiate de realitate. Dacă nu faci cititorul să simtă așa cum simte în realitate și să recunoască aceste sentimente, atunci te poți considera un mincinos, iar eu nu doream să fiu o mincinoasă. Eu doream să mă aprobe lumea, să îmi dea dreptate.

„Ceasul cel rău” nu mi s-a părut atât de greu de scris, dar a avut și romanul acesta scenele lui care mi-au dat bătăi de cap. Tot așa, întâlnirile dintre cele două personaje umane, apoi relația tată fiică… E greu să descrii o relație de ură și respingere între un părinte și copilul lui. Mă gândeam la mine și la tatăl meu. Mi-era teamă să nu citească cartea și să creadă că el este un exemplu negativ, că relația noastră este oglindită în carte. Tocmai aici mi s-a părut foarte greu. Să transformi o relație proastă într-una bună. Sufletul meu se răzvrătea, nega mereu sentimentele urâte dintre personajele cărții, dar de data aceasta pot zice că am ieșit triumfătoare. Și bineînțeles, au fost și scenele dintre Zburător și fata boierului, despre care spun la fel. Doream să fie ceva reprezentativ, ceva fermecător, ceva despre care să nu aberez foarte mult, dar să fie și interesant. A îmbina realismul cu fantasticul este chiar foarte dificil… dar nu imposibil.

9. Ce ți se pare cel mai dificil de scris la o carte: începutul sau sfârșitul?

De obicei începutul. Obișnuiesc să vizualizez în minte mijlocul unei povești și sfârșitul ei. Cea mai grea treabă este să creez un început și să leg întâmplările ca să se potrivească cu ceea ce mi-am imaginat eu.

10. A existat vreun scriitor care te-a determinat să îți dorești să devii și tu scriitoare? Dacă da, care a fost acesta?

Da. Au existat și încă există. M-au marcat foarte mult scriitorii români și mai puțin cei străini. M-au transpus în lumile lor, m-au convins să încerc să fiu propriile lor personaje, să experimentez viața trăită de ele, dar mai ales, să îmi imaginez cum erau scriitorii văzuți, recunoscuți… M-au interesat întotdeauna micile detalii ca de exemplu: cu ce se imbrăcau, ce gesturi aveau, stângaci sau dreptaci, alte pasiuni… M-au interesat casele lor, lucrurile din casele lor, stiloul cu care scriau… Uneori mă întreb cum ar fi fost să trăiesc în epoca lor sau cum ar fi să trăiască ei în epoca mea, să ne cunoaștem, să ne apreciem reciproc. Mă întreb dacă ar fi susținut scriitorii care nu sunt renumiți, dacă le-ar fi apreciat munca și talentul… Atâtea lucruri mă întreb, încât ajung la concluzia că ar fi fost mult mai bine dacă aș fi trăit în epoca lor și care mi se pare că mi se potrivește mai bine decât cea prezentă. Printre preferații mei se numără Eminescu, care de asemenea iubea ezotericul, și un Petrescu ce reușea să redea cu atâta ușurință atât sentimentele, cât și personajele. Exemple demne de urmat.

11. Cum te susține familia în cariera de scriitor?

Pentru ei sunt o persoană normală. Aproape că nu discutăm despre pasiunea mea, despre cărțile mele. Pe ai mei copii a trebuit să îi instruiesc să se laude cu mama lor (hahahah! par egoistă, dar nu sunt deloc). Băiatul meu cel mare îmi zicea mereu că suntem mediocrii, că părinții altor copii sunt persoane cu funcții înalte, așa că i-am zis că atunci când este întrebat ce funcție are mama lui, să spună cu ce mă ocup zilnic și să adauge faptul că sunt scriitoare și o să vadă că nici un alt copil nu are părinte cu asemenea funcție și prin urmare suntem departe de a fi mediocrii. Copilul a făcut întocmai și a început să îi placă pentru că lumea altfel se uita la el. Consider că astfel am vindecat o minitraumă de-a lui și sunt super mulțumită. Mama nu trebuie uitată. Ea este fanul meu nr. 1. Îmi apreciază munca, mă susține, îmi citește cărțile… Apreciez foarte mult efortul ei, îi sunt extrem de recunoscătoare. În final, ce nu face mama pentru puiul ei?

12. Ce ne poți spune despre proiectele tale literare din momentul de față?

Deși nu mai am mult timp pentru scris și pare că am lăsat această datorie mai la urmă, pot spune că nu m-ați prins deloc pe picior greșit, pentru că am o carte în lucru, în care abordez tot mitologia. Încă nu știu câte pagini va avea, nici cum vor decurge întâmplările, dar am o idee bine înfiptă în minte pe care trebuie să o despic și să o aștern frumos pe hârtie. Sper să fie la fel de plăcută precum celelalte cărți pe care le-am scris.

13. De unde te inspiri pentru cărțile tale?

Era mai greu să răspund la întrebarea: de unde nu mă inspir… E de ajuns să îmi folosesc sufletul și mintea de copil, să am doi ochi care știu să vadă profund, ba chiar foarte profund și e de ajuns să am o mică idee pe care să o dezvolt. Omul, natura, animalul… sunt probabil cele trei elemente importante pentru inspirație.

14. Dacă ai putea să îi dai un sfat variantei tale de dinainte de a scrie prima carte, care ar fi acesta?

Să se nască din nou și să se deștepte mai devreme, dar să își păstreze acel suflet naiv. Atâta.

15. Ai un plan pe care îl urmezi atunci când scrii sau lași totul să „curgă” așa cum îți dictează imaginația?

De obicei las să curgă imaginația. Când scriu, parcă am intrat în transă. Nu mă opresc, numai în caz de nevoie mare, ca să nu pierd șirul. De aceea prefer să scriu pe hârtie, pentru că imediat pot șterge și pot trece mai departe. În plus nu trebuie să stau cu gândul că nu am curent, că trebuie să salvez ce am scris, că spațiul în care lucrez nu este suficient pentru un laptop… Bineînțeles că apoi reiau , rescriu, modific, adaug…

16. Obișnuiești să asculți muzică în timp ce scrii? Dacă da, ce fel de muzică?

Da. Chiar și acum, în timp ce răspund întrebărilor voastre ascult muzică. Contează foarte mult scena pe care o descriu. În funcție de aceasta ascult și muzica. În general ascult muzică instrumentală, fără versuri, dar nu mă supăr deloc dacă am radio pornit și cântă Maluma.

Foto: arhiva personală a autoarei Raluca-Andreea Chiper
17. Dacă ai avea șansa ca una dintre cărțile tale să fie ecranizată, pe care ai alege-o pentru a deveni film?

Grea întrebare. Cărțile sunt ca și copiii mei. Mi-e greu să îl iubesc pe unul mai mult și pe altul mai puțin, dar întotdeauna mi-am dorit ca „Între pământ și apă” să fie ecranizată. O am aproape de sufletul meu. Mi se pare mai ușor de realizat fiind o poveste foarte apropiată de realitate, fără efecte speciale dificile, o poveste care poate fi ecranizată chiar și în Romania. Dar, în același timp, mi-ar plăcea ca o poveste fantastică să devină film ca să descopere și străinii câtă imaginație există în autorii români, că nu suntem cu nimic mai prejos decât străinii. Probabil când vor epuiza creativitatea lor, își vor îndrepta atenția spre noi…

18. Cum reușești să intri în starea potrivită atunci când scrii o scenă cu emoții intense?

Cu ajutorul muzicii, cu ajutorul amintirilor mele, cu ajutorul imaginației. Nu e ușor, uneori nu reușesc deloc să fac acest lucru și mă înfurii, mă supăr, mă agit și chiar o las baltă. E greu să scrii o scenă tristă când tu ai avut o zi frumoasă, fericită, hazlie… E greu, dar nu imposibil.

19. Care este genul tău preferat când vine vorba despre citit?

Nu mă împac deloc cu cărțile polițiste sau SF. Nu prea mă încântă nici romanele de dragoste. De obicei le citesc atunci când sunt foarte recomandate. Cel mai mult îmi plac cele fantasy, să știu că prin povestea aceea există câte un personaj mitologic și că învăluie cartea într-o atmosferă de vis, de poveste. Genul acesta fantasy mi-l imaginez ca o pulbere de sclipici. Dacă aud fantasy, imediat îmi apare în minte pulberea de scilipici.

20. Îți mulțumesc încă o dată pentru răspunsuri, Raluca! Ce ai dori să le transmiți cititorilor?

Mi-a făcut mare plăcere să răspund acestor întrebări. Aș mai fi avut multe de povestit, dar mi-am dat seama că e un interviu și că nu trebuie să o lungesc la infinit. Pe lângă asta, întotdeauna ai avut obiceiul să atragi finuț atenția autorilor, să îi convingi ușor să colaboreze cu tine și mereu i-ai susținut atâta cât ai putut. Apreciez în adevăratul sens al cuvântului. Despre cititori… întotdeauna i-am considerat firul vieții unei cărți. De ei depinde existența acestor bijuterii, așa că îi rog din suflet să nu îl întrerupă sub nicio formă. Îmi place când văd că, deși unii se laudă cu lucruri materiale, alții se laudă cu lucruri de suflet și găsesc în asta un motiv de laudă și un fel de a fi la modă. Există loc sub soare pentru fiecare, așa că sper și cred din tot sufletul ca cititorii să nu dispară, altfel firul vieții cărților cu siguranță se va rupe.

Cărțile scrise de Raluca-Andreea Chiper se găsesc pe site-ul Editurii Quantum Publishers.

Citește și: Secrete de scriitor: Georgiana Vâju

About Eva

Iubitoare de scris și citit, mi-am găsit menirea în viață abia când fiica mea avea doi ani. De atunci, pasiunea a început să se îmbine cu munca și invers, ajungând în prezent să îmi iubesc ocupația și să lucrez doar ceea ce îmi face plăcere.

View All Posts

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici