Triumful învingătorului
(Nota: Un text care… cu parere de rau o spun… este de mare actualitate 🙁 )
POVESTEA UNUI FOST ARHIVAR
În vinerea săptămânii de lăsata secului, s-au dus cu toţii la Alexei Ivanîci Cozulin, să mănânce blinele.
Sigur că nu-l cunoaşteţi pe Cozulin şi pentru dumneavoastră el nu înseamnă nimic, e un zero, dar pentru noi ăştia, care nu plutim în înălţimi siderale, e un om mare, atotputernic şi de o adâncă înţelepciune.
Care va să zică, s-au dus la el toţi cei ce alcătuiau – ca să zic aşa – piedestalul lui.
M-am dus şi eu cu tata.
Blinelele erau ceva ce nu s-a pomenit, cum nici nu pot să vă exprim, domnul meu: crescute, afânate, rumene. Luai una, o înfulecai, după ce întingeai cu ea în untul topit, fierbinte, şi dracu’ ştie cum se făcea, dar următoarea îţi nimerea singură în gură.
Ca detalii, ornamente şi accesorii, aveam smântână, icre proaspete, somon şi parmezan ras.
Vinul şi votca curgeau în valuri.
După blinele, am mâncat o ciorbă de nisetru, iar după ciorbă, potârnichi cu sos.
Ne-am îndopat în aşa hal, că tata şi-a descheiat pe furiş nasturii de pe burtă şi, ca nimeni să nu bage de seamă acest liberalism, s-a acoperit cu şervetul.
Cu dreptul lui de şef al nostru, căruia totul îi era îngăduit, Alexei Ivanîci şi-a descheiat şi jiletca şi cămaşa.
După masă, fără să ne ridicăm de pe locurile noastre, am aprins – cu învoirea şefului – ţigări de foi şi am început să sporovăim.
Mai bine zis noi ascultam şi Excelenţa Sa Alexei Ivanîci vorbea.
Subiectele erau mai mult cu caracter umoristic, aşa, ca de lăsata secului… Şeful povestea, povestea şi căuta să fie şi spiritual.
Nu ştiu dacă spunea ceva cu adevărat hazliu, dar îmi aduc aminte că tata mă tot înghiontea şoptindu-mi:
— Râzi!
Deschideam larg gura şi râdeam. La un moment dat, tot silindu-mă să râd, am scos chiar un fel de scheunat, care a atras asupra mea atenţia tuturor.
— Aşa, aşa! mi-a şoptit tata. Eşti băiat de ispravă! Se uită şeful la tine şi râde… Asta-i bine; poate să-ţi dea un loc de ajutor de împiegat!
— M-da! a spus, după multe altele, Cozulin, şeful nostru, gâfâind de îmbuibare. Stau, mănânc blinele, mă îndop cu icre proaspete, îmi mai dezmierd din când în când nevestica cea nurlie… Iar fetele mele sunt atât de frumoase, că nu numai nişte nenorociţi ca voi, dar chiar prinţii şi conţii nu-şi mai pot lua ochii de la ele şi oftează. Dar casa mea ce cusur are? He-he-he… Asta-i! Să nu cârtiţi şi să nu vă tânguiţi nici voi, cât timp n-aţi ajuns până
la capătul vieţii. Câte nu se pot întâmpla! Te trezeşti cu fel de fel de schimbări… Să zicem că azi nu însemni nimic, că eşti un zero, un firicel de praf… o furnică nenorocită. Ei şi? Ca mâine poate să-ţi vină şi ţie rândul să prinzi soarta de moţ, ca să zic aşa, să ajungi
să porunceşti altora! Da, da, în viaţă se întâmplă fel de fel de minunăţii!
Alexei Ivanîci a tăcut o clipă, a clătinat din cap şi a urmat:
— Ei, pe timpuri nu era aşa!… Doamne Dumnezeule! Mai să nu-ţi vină să crezi. Umblai fără ghete, cu pantalonii rupţi, tremurai întruna, ţi-era frică de orice… Pentru o rublă, se întâmpla să munceşti şi câte două săptămâni. Şi rubla aia nu ţi se dădea nici ea aşa… omeneşte! Nu! O mototoleau şi ţi-o aruncau în faţă: na, crapă! Oricine putea să te strivească, să te calce în picioare, să-ţi dea din senin cu ceva în cap… Oricine putea să te batjocorească… Te duceai cu vreo hârtie la şef şi vedeai în pragul uşii un cotei. Te apropiai de javră şi o apucai de labă, ca şi cum i-ai fi spus: iartă-mă că am trecut pe lângă tine. Bună dimineaţa! Iar ea mârâia la tine: r-r-r… Portarul te împungea cu cotul, şi tu îi spuneai: „N-am bani mărunţi, Ivan Potiapîci… iartă-mă!” Dar mai mult decât de la toţi, am suferit şi am înghiţit fel de fel de batjocuri de la scrumbia asta afumată, de la crocodilul ăsta, pe care-l vedeţi colo… Da, da, de la acest Curiţîn care acum face pe mieluşelul!
Şi Alexei Ivanîci a arătat spre un bătrânel mărunt şi gârbovit care şedea lângă tatăl meu.
Bătrânelul clipea din ochii lui obosiţi şi fuma în silă o ţigară de foi.
Nu avea obiceiul să fumeze, dar când vreun superior îi oferea o ţigară, socotea necuviincios să refuze.
Văzând degetul şefului îndreptat spre el, s-a fâstâcit cumplit şi a început să se frământe pe scaun.
— Mult am mai pătimit eu din pricina mieluşelului ăstuia! continuă Cozulin. La dânsul mi-am făcut ucenicia. Când m-am dus la el, eram un băieţandru sfios, care abia îndrăzneam să-mi ridic ochii din pământ. Şi, mamă-doamne, ce zile fripte mi-a mai făcut!… Orice cuvânt al lui era ca un cuţit, orice privire ca un glonte în piept. Acum, uitaţi-vă la el: parcă-i un vierme nenorocit. Dar ia să-l fi văzut atunci! Curat Neptun! Cerurile se deschideau
înaintea lui! Mult m-a mai chinuit! Scriam pentru el, alergam după plăcinte, îi ascuţeam penele, îi duceam băbătia de soacră pe la teatre. Îi făceam tot felul de servicii. M-am învăţat să trag şi tutun pe nas! M-da… Şi tot din pricina lui. Fiindcă trebuia să port mereu
tabachera la mine, pentru cazul că mi-ar cere o priză. Îţi aduci aminte, Curiţîn? O dată, răposata maică-mea s-a dus la el şi l-a rugat să-i învoiască fiul, adică pe mine, pe două zile, ca să mă duc la o mătuşă, pentru o împărţire de moştenire. Cum s-a mai stropşit
la ea! I s-au făcut ochii ca nişte roţi şi a început să răcnească: „Fiitu e un trântor, un parazit. Aşa îl creşti, toanto?… Am să-l dau în judecată!” Bătrâna s-a dus acasă şi a căzut la pat; se îmbolnăvise de spaimă… era cât p-aci să moară…
Alexei Ivanîci şi-a şters ochii cu batista şi a dat pe gât un pahar de vin.
— I-a trecut apoi prin cap să mă însoare cu ibovnica lui, dar tocmai atunci am avut norocul să mă apuce frigurile; am zăcut vreo şase luni în spital. Da, da… aşa era pe timpuri! Aşa mi-a fost tinereţea! Şi acum? Ha-ha! Acum eu… eu sunt şeful lui. Acum el îmi duce soacra la teatru, el îmi întinde tabachera şi, poftim… fumează ţigări de foi. He-he-he… Iar eu îi torn în viaţă piper… piper! Curiţîn!
— Ce doriţi? l-a întrebat Curiţîn, ridicându-se de pe scaun şi luând poziţia de „drepţi”.
— Prezintă-ne o tragedie!
— Am înţeles!
Curiţîn a luat o atitudine impunătoare, s-a încruntat, a ridicat o mână, şi-a schimonosit faţa şi a rostit cu glas răguşit, tremurător:
— Să mori, per-r-fido! Mi-e sete de s-sânge!
Ne-am pornit cu toţii pe râs.
— Curiţîn! Mănâncă bucata asta de pâine cu piper!
Curiţîn, ghiftuit ca şi noi, a luat o felie mare de pâine de secară, a presărat-o cu piper şi a început s-o mestece, în timp ce toţi ceilalţi râdeam cu hohote.
— Se întâmplă fel de fel de schimbări, a reluat Cozulin. Stai jos, Curiţîn! Când o să ne sculăm de la masă, ai să ne cânţi ceva… Pe timpuri, tu erai tare şi mare, acum sunt eu… Da… Bătrâna a murit… Da… da…
Cozulin s-a ridicat de pe scaun, clătinându-se pe picioare.
— Iar eu nu crâcneam, fiindcă eram mic de tot, vai de capul meu. Călăilor… Barbarilor… În schimb, acum eu sunt acela care… He-he-he… Ei, acum tu! Tu de colo! Cu tine vorbesc,
spânule!
Şi Cozulin şi-a repezit degetul înspre tatăl meu.
— Aleargă în jurul mesei şi cântă cocoşeşte!
Tata a zâmbit, s-a roşit de plăcere şi a început să alerge cu paşi mărunţi în jurul mesei. Eu după el.
Făceam amândoi „Cu-cu-ri-gu!” şi alergam din ce în ce mai repede.
Alergam şi mă gândeam:
„Mă face sigur ajutor de împiegat!”
***
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1883, Nr. 9, 26 februarie.
Titlul: „Triumful învingătorilor” fără subtitlu. Semnată: A. Cehonte. A intrat, după ce a fost revăzută de autor, în Culegerea de opere din anul 1900, vol. II.
– Acesta este textul din 1900.
Cu prilejul pregătirii pentru culegerea de opere, povestirea a fost supusă unei revizuiri serioase, în special din punct de vedere stilistic. Autorul i-a modificat titlul, i-a introdus un subtitlu, numele de familie Curoţapov a fost schimbat în Curiţîn. Numeroase fraze au fost scurtate sau înlocuite cu altele, au fost eliminate şi înlocuite cuvintele şi expresiile străine, care coborau nivelul povestirii.
Recomandare de carte
Pagini alese din literatura rusă a secolului al XIX-lea
colectie
Anton Pavlovici Cehov, Feodor Mihailovici Dostoievski, Ivan Sergheevici Turgheniev, Lev Tolstoi, Mihail Evgrafovici Saltîkov (N. Șcedrin), Nikolai Vasilievici Gogol, Nikolai Leskov
Antologia Pagini alese din literatura rusă a secolului al XIX-lea reunește nume mari din așa‑numitele secole de aur și de argint ale literaturii ruse: Nikolai Gogol, Ivan Turgheniev, F.M. Dostoievski, Mihail Saltîkov‑Șcedrin, Lev Tolstoi, Nikolai Leskov, Anton Cehov.
Nu ne putem închipui peisajul cultural European al secolului al XIX‑lea și al începutului secolului al XX‑lea fără creaţia acestor adevăraţi coloşi.
Selecţia, aşa cum este ea, prezintă o lume exuberantă, captivantă, o lume a contrastelor spectaculoase, a frământărilor şi revoltelor sociale, un minunat univers al diversităţii şi al căutărilor intelectuale.
- Pavel Corut – Romane Autobiografice [5/5 ] - 15 iulie 2022
- Pavel Corut – Romane de Dragoste si Poezii [4/5 ] - 8 iulie 2022
- Pavel Corut – Seria Arta Succesului [3/5 ] - 1 iulie 2022
- Pavel Corut – Seria Octogonul [2/5 ] - 24 iunie 2022
- Pavel Corut – Viata si opera literara [1/5 ] - 18 iunie 2022
- Expoziție de Carte veche la MNLR - 20 mai 2022
- Vorbim despre învățătura și practica Dzogchen - 12 mai 2022
- Secrete de Scriitor: Eva Anca Hamza - 20 aprilie 2022
- Lansare de carte – Actorie sau magie - 8 aprilie 2022
- Eveniment – Muzeul National al Literaturii Romane - 1 aprilie 2022
