Valea Groazei de Arthur Conan Doyle – Lectura de Duminica

Valea Groazei de Arthur Conan Doyle

Valea Groazei

Valea Groazei de Arthur Conan Doyle [Fragment]

***

Cap. I
Avertismentul

 

— Înclin să cred că da…, am spus eu.

— Şi eu cred la fel, spuse Sherlock Holmes cu nelinişte. Cred că sunt unul dintre cel mai răbdători oameni; dar modul ăsta răutăcios de a mă întrerupe recunosc că mă deranjează.

— Într-adevăr, Holmes, îi răspunsei pe un ton sever; uneori eşti foarte agasant.

El nu-mi răspunse; se adânci din ce în ce mai mult în propriile gânduri, în timp ce dejunul aştepta să fie servit. Privea cu atenţie foaia de hârtie, pe care tocmai o scosese din plic, în timp ce-şi sprijinea fruntea în mână. Ridicând scrisoarea la lumină o examină pe toate feţele.

— Ăsta e scrisul lui Porlock, spuse el dus pe gânduri. Chiar dacă nu l-aş fi văzut decât de două ori în viaţa mea, tot nu m-aş înşela asupra faptului că este scrisul lui Porlock; e aici un y al cărui arabesc îl recunosc. Dar dacă scrisul îi aparţine lui Porlock, este vorba de un lucru grav.

Holmes nu se adresa atât mie, cât mai mult propriilor sale gânduri. În faţa interesului pe care mi l-au stârnit vorbele lui, indispoziţia mi-a dispărut.

— Cine este acest Porlock? am întrebat.

— Porlock e doar un pseudonim, Watson, un semn de identificare în spatele căruia se ascunde un individ bogat în tot felul de resurse. Acest necunoscut îmi atrăgea atenţia, în scrisoarea precedentă, că în realitate, el se numea altfel şi că nu-mi acorda nici o şansă de a-l depista între atâtea milioane de oameni care populează Londra. Nu persoana sa este
importantă, ci omul deosebit pe lângă care trăieşte. El este la fel de important ca peştele pilot pentru rechin, sau leul pentru şacal; iată cine este Porlock, un însoţitor neînsemnat al unei persoane formidabile. Dar ce spun eu formidabilă? Sinistră, Watson, îngrozitor de sinistră. Şi tocmai de asta mă interesează. M-ai auzit vorbind despre profesorul Moriarty?

— Faimosul criminal ştiinţific cunoscut de toată lumea interlopă şi…

Vroiam să-i spun; necunoscut publicului, dar Holmes nu mă lăsă să termin.

— Hei, Watson, murmură el, ia-o încet, te rog! Îţi cam place să glumeşti. Nu ştiam că eşti atât de glumeţ, încât să nu-mi dai posibilitatea să mă apăr. Numindu-l pe Moriarty criminal îl defăimezi în faţa legii. Minunat lucru. Niciodată un om n-a ştiut să conceapă mai bine un plan şi să-l organizeze; o adevărată maşină diabolică. Este creierul unei întregi lumi subterane, tenebroase; un astfel de spirit ar fi putut să facă sau să desfacă destinele popoarelor. Dar el riscă foarte puţin să fie bănuit, îi provoacă atât de mult pe critici, se comportă în aşa fel încât i-ar fi de ajuns câteva cuvinte pe care le-ar auzi pronunţate, ca să te târască în faţa curţii de justiţie şi să obţină ca daune materiale veniturile tale pe un an întreg. Nu este el oare celebrul autor al Dinamicii Asteroidului, această carte despre care s-a vorbit atât de mult, şi care circulă în sferele înalte ale matematicii pure încât nici un scriitor din presa ştiinţifică nu a fost capabil să o comenteze? Poate fi privit acest om, aşa cum crezi tu? Joci rolul medicului care bate câmpii şi el a profesorului calomniat de ceilalţi: trebuie să cunoşti mai bine geniul, Watson. Negreşit va veni şi ziua noastră când nu mă voi mai ocupa de persoane mărunte.

— Sper să trăiesc ca să o văd şi pe asta! exclamai eu încrezător. Dar parcă vorbeai de Porlock?

— Ah! Da. Porlock, sau aşa-zisul Porlock, reprezintă o verigă dintr-un lanţ care duce la Moriarty. Între noi fie vorba, această verigă, destul de îndepărtată de punctul de legătură al lanţului, nu este din cele mai rezistente. După cum se constată este singura parte slabă.

— Dar un lanţ nu are niciodată decât forţa zalei celei mai slabe.

— Foarte corect, Watson. De aici ne dăm seama de importanţa extraordinară a lui Porlock. Condus de vagi aspiraţii către bine, şi stimulat din când în când de un colet de zece livre pe care reuşesc să i-l trimit, el mi-a furnizat informaţii prevestitoare odată sau de două ori, cu atât mai folositoare cu cât ele permiteau nu atât pedepsirea criminalului ci prevenirea înfăptuirii crimei. Fără nici o îndoială că modul de comunicare folosit nu poate fi precizat în amănunt. Nu trebuie decât să găsim cifrul.

În timp ce vorbea, Holmes desfăcu mâna lăsând hârtia să cadă în farfuria goală. M-am ridicat şi m-am aplecat asupra lui privind următorul text neobişnuit:

534 C2 13 127 36 31 4 17 21 41
DOUGLAS 109 293 5 37 BIRLSTONE
26 Birlstone 9 127 171

— Ce crezi despre asta, Holmes?

— Că avem un mesaj cifrat.

— La ce serveşte să trimiţi un mesaj cifrat când nu ai dat cifrul?

— La nimic… în cazul de faţă.

— De ce spui: în cazul de faţă?

— Pentru că există destule texte cifrate pe care le-aş citi la fel de uşor ca semnele convenţionale ale anunţurilor. Aceste ghicitori naive distrează pe cei inteligenţi, fără să-i obosească. Aici, situaţia e diferită. Cifrele mesajului se referă, evident, la anumite cuvinte de la o pagină anume dintr-o anumită carte. Atâta timp cât nu voi afla pagina şi cartea, rămân neputincios.

— Dar ce rol au în mijlocul cifrelor cuvintele Douglas şi Birlstone?

— Fii sigur că nu figurează la pagina cu pricina.

— Atunci de ce nu precizează cartea?

— Cu eleganţa ta, dragă Watson, şi bunul simţ care fac deliciul prietenilor, ai fi evitat cu siguranţă ca textul cifrat şi secretul cifrului să fie introduse în aceeaşi scrisoare. Dacă plicul s-ar fi rătăcit, ai fi fost pierdut. Dimpotrivă, pune două scrisori separate conţinând cifrul şi mesajul; una din ele ar putea ajunge la o adresă greşită fără a avea un rezultat nedorit. Al
doilea plic trebuie să ajungă; m-aş mira să nu primim o scrisoare plină de explicaţii, sau, ceea ce este la fel de posibil, să ne indice volumul care conţine cifrul.

Holmes calculase corect. Câteva minute mai târziu, Billy, servitorul mărunţel, întră aducând scrisoarea pe care o aşteptam.

— Acelaşi scris, îmi atrase atenţia Holmes deschizând plicul. Şi de data aceasta scrisoarea e semnată, adăugă el pe un ton triumfător desfăcând plicul. Totul e perfect, Watson!

Totuşi, pe măsură ce citea, fruntea i se întuneca.

— Ah! Pe toţi dracii! Cum să fi prevăzut asta? Mă tem, Watson, că nu speram să se întâmple atât de repede. Numai de nu ar păţi ceva rău acest Porlock! Iată ce îmi scrie:
Dragă domnule Holmes,
Nu voi intra în amănunte, referitor la această afacere, pentru că ar fi periculos. El mă suspectează. Văd că sunt suspectat. El m-a surprins în clipa în care, pregătindu-mă să vă trimit cheia cifrului, tocmai vă scriam adresa pe scrisoare. N-am avut timp decât s-o fac dispărută. Dar, i-am citit în priviri suspiciunea. Vă rog să ardeţi mesajul cifrat care nu vă mai este de folos.
Frederic Porlock

Stând în faţa focului, cu sprâncenele încruntate, întorcând foaia pe ambele părţi, Holmes rămase îngândurat, într-o contemplare mută.

— La urma urmei s-ar putea să nu fie chiar atât de grav; nimic altceva decât un proces de conştiinţă. Ştiind că a trădat, lui Porlock i s-a părut a citi în ochii celuilalt că este acuzat.

— Celălalt presupun că este profesorul Moriarty, nu-i aşa?

— În persoană. Când unul din membrii bandei spune simplu „El”, îţi dai seama cine este el, mai ales că aici toţi se cunosc.

— Ce e de făcut?

— Hm! Mă întrebi prea multe. Când n-ai împotriva ta cel mai inteligent om din Europa şi te poţi folosi de toate forţele necunoscute fără să existe consecinţe, înseamnă ceva… Pe scurt, amicul nostru Porlock nu ne poate induce în eroare. Compară te rog, scrisul din această scrisoare cu cel din scrisoarea care a fost scrisă înainte de a fi surprins; prima este fermă, categorică, cealaltă abia se poate citi.

— De ce avea nevoie să scrie scrisoarea? De ce nu a rămas la prima comunicare?

— Pentru să se temea că în acest caz să nu fiu tentat să obţin informaţii, ceea ce i-ar fi adus neplăceri.

— Într-adevăr, spusei eu.

Apoi luai mesajul cifrat, şi privindu-l spusei:

— Este extraordinar. Îţi dai seama că această foaie poate conţine un secret de o mare importanţă şi nu există nici un mijloc omenesc de a-l dezvălui.

Sherlock Holmes îndepărtă dejunul rămas intact pentru a-şi aprinde celebra pipă, însoţitoarea obişnuită a meditaţiilor sale.

— Cine ştie? făcu el răsturnându-se pe un fotoliu şi privind tavanul. Poate anumite indicii i-au scăpat spiritului său machiavelic. Să examinăm problema în lumina raţiunii. Acest om se referă la o carte, deci avem un punct de plecare.

— Destul de vag!…

— Să încercăm să pătrundem în miezul lucrurilor. Cu cât mă concentrez mai mult cu atât misterul nu mi se pare de nepătruns. Ce indicaţii avem referitor la carte?

— Nici una.

— Exagerezi. Mesajul începe cu cifrele 5, 3, 4, nu-i aşa? Să presupunem de exemplu că acest 534 indică pagina la care se referă. Cartea noastră este deci o carte groasă; primul punct câştigat. Despre natura cărţii, ce informaţii avem? Cifra următoare este un C mare alături de 2. Ei, ce spui de asta, Watson?

— Cred că acel C2 înseamnă „Capitolul 2”.

— Asta nu e sigur. Eşti de acord cu mine că numărul paginii fiind cunoscut, are mai puţină importanţă numărul capitolului, fără să mai punem la socoteală că dacă pagina 534 este inclusă în capitolul 2, atunci primul capitol este, într-adevăr, foarte mare.

— Am găsit: coloana a doua! strigai eu.

— Să fie într-un ceas bun, Watson! În dimineaţa asta eşti în formă; ori mă înşel, ori într-adevăr este vorba de coloana a doua. Începem să întrevedem o carte groasă imprimata pe două coloane, fiecare din ele fiind de o lungime considerabilă, deoarece unul din cuvintele indicate în document poartă numărul 293. Oare am raţionat destul de bine?

— Mă tem că nu!

— Asta-i o insultă! Încă puţină lumină, Watson, încă un efort al imaginaţiei. Dacă ar fi avut un tiraj mai redus, mi-ar fi trimis cartea; pe când Porlock, înainte de a-şi pune în practică proiectele sale, îmi trimite în această scrisoare cheia cifrului. Ne spune asta în scrisoare. Deci cartea este din acelea ce se pot găsi fără osteneală; el are această carte şi presupune că o am şi eu. Concluzia: este o carte foarte răspândită.

— Până aici totul mi se pare firesc.

— Aşadar, cercetările noastre ne conduc la un volum gros imprimat pe două coloane şi de folosinţă curentă.

— Biblia! triumfai eu.

— E bine, Watson, dar nu foarte bine. Căci nu există vreo carte, presupun, pe care amicii lui Moriarty să nu o cunoască destul de bine. De altfel ediţiile din Editura „Scrisul” sunt prea numeroase pentru a exista două având aceeaşi paginaţie. Cartea care ne interesează este într-adevăr o serie unică, şi Porlock ştie că pagina 534 a exemplarului său coincide cu pagina 534 a exemplarului meu.

— În acest caz nu sunt decât puţine cărţi.

— Într-adevăr. Şi asta ne salvează. Este ceea ce ne face să ne gândim la lucrări cu ediţii unice, dar foarte folosite.

— Indicatorul Bradshaw!

— Mă tem că nu, Watson. Vocabularul din Bradshaw este scurt şi concis, dar sărac. Nu s-ar putea preta la transmiterea unui mesaj. Deci, Bradshaw este eliminat. Cred că din aceleaşi motive vom exclude şi dicţionarul. Prin urmare, ce mai rămâne?

— Un almanah.

— Minunat! Cred că arzi de nerăbdare, Watson. Să examinăm caracteristicile lui Whitaker; este folosit zilnic; are grosimea cerută; este imprimat pe două coloane; la început are un vocabular rigid, dar, spre sfârşit devine flexibil.

Holmes puse cartea pe biroul său.

— Priveşte, la pagina 534, coloana a doua. Text compact. Articol despre comerţ şi resursele Indiei engleze. Numără cuvintele, Watson. Cuvântul numărul 13 este „Mahratta”. Mărturisesc că n-am început prea bine. Cuvântul numărul 127 este în text cuvântul„guvern”. Nici acest cuvânt nu cred să aibă vreo legătură, nici cu Moriarty şi nici cu noi. Să mai încercăm! Dar ce legătură poate fi între guvern şi Mahratta? Hei! Cuvântul următor este „păr de porc”. Suntem pe un drum greşit, Watson. Eu renunţ.

Vorbea pe un ton glumeţ, dar din încruntarea sprâncenelor i-am ghicit enervarea, eşecul. Incapabil să-l pot ajuta, priveam cu tristeţe focul din cămin, când, deodată, o exclamaţie rupse tăcerea; îl văzui pe Holmes lergând spre un birou de unde îmi aduse al doilea volum cu coperţi galbene.

— Watson, e greşeala ta! strigă el. Ne-am grăbit! Vrem întotdeauna să fim înaintea timpului! Pentru că astăzi este 7 ianuarie am consultat cum e şi firesc, noul almanah; ori, este mai mult ca sigur că Porlock şi-a ales cuvintele, pentru a-şi transmite mesajul, din vechiul almanah; şi fără îndoială că ar fi specificat-o dacă ar fi avut posibilitatea să scrie scrisoarea explicativă. Să vedem ce scrie la pagina 534. Cuvântul numărul 13 este „foarte”. Mi se pare că avansăm. Cuvântul numărul 127 este „grav”…. „foarte grav”…

Ochii lui Holmes sclipeau de emoţie; degetele, subţiri, nervoase, se contractau în timp ce număra cuvintele:

— „Pericol… Ah! Ah! Am reuşit! Notează asta. Watson: „Foarte mare pericol – Eveniment – Poate interveni – Bogat – Foarte rapid”. Apoi, avem numele „Douglas”. Urmează: „Bogat – Ţară – Actual – Birlstone – Casă – Birlstone – Siguranţă – Urgenţă – Interveniţi”. Ei, ce părere ai de logica pură şi roadele ei? Dacă vânzătorul de la colţ ar vinde coroane de laur, l-aş trimite pe Billy să ne cumpere câte una!

Pe măsură ce Holmes descifra straniul mesaj, eu îl scriam pe o hârtie aşezată pe genunchi şi-l reciteam cu uimire.

— Ce mod stângaci şi greoi de a se exprima! zisei eu.

— Dimpotrivă, spuse Holmes, mi se pare remarcabil, mai ales când nu ai posibilitatea, pentru a te exprima, decât să foloseşti cuvinte dintr-un almanah, şi trebuie să te mulţumeşti cu ceea ce găseşti, nu cu ceea ce ai dori. Trebuie să mizezi pe inteligenţa aceluia căruia i te adresezi; fără ocolişuri sau echivoc. Se plănuieşte ceva oribil împotriva acestui Douglas, ţăran proprietar a cărui locuinţă este menţionată. Porlock este sigur –
„siguranţă” – este cuvântul cel mai apropiat pe care l-a găsit – indicându-ne să ne grăbim pentru a interveni. Iată deci rezultatul micii noastre colaborări, pe care am putea-o compara cu un fragment dintr-un caz în curs de cercetare.

Holmes era entuziasmat asemeni unui artist în timpul creării operei sale, chiar dacă îşi dădea seama că rezultatul era inferior aşteptărilor.

Încă mai râdea, bucuros de succesul avut, când uşa se deschise, şi inspectorul Mac Donald, de la Scotland-Yard, îşi făcu apariţia.

Ne aflam atunci în ultimii ani ai secolului XIX; pe atunci, Mac Donald, era, ca şi astăzi, un fel de celebritate naţională. În acest timp, tânărul detectiv se lansase deja în câteva afaceri, iar şefii lui îl respectau în mod deosebit.

Văzându-i statura înaltă, corpolentă, îţi puteai da seama imediat de forţa lui fizică excepţională, în timp ce faţa prelungă, ochii strălucitori, adânciţi, marcaţi de sprâncene stufoase, exprimau o inteligenţă vie.

Era un om interiorizat, solitar, morocănos, care vorbea cu un puternic accent din ţinutul Aberdeen.

În două rânduri, Holmes contribuise la succesul său doar din plăcerea de a învinge dificultăţile, ceea ce i-a atras, din partea scoţianului, faţă de colegul său amator, o afecţiune şi un respect a căror dovadă era faptul că, de câte ori se afla în impas, venea să-i ceară sfatul.

Mediocritatea nu vede niciodată prea departe; în schimb, talentul se înclină întotdeauna în faţa geniului.

Iar Mac Donald manifesta în profesia sa destul talent pentru a nu părea umilit atunci când cerea sfatul cuiva, ale cărui experienţe şi cunoştinţe nu aveau egal în Europa. Holmes nu era un prieten comod, însă îl suporta pe marele scoţian, şi văzându-l, zâmbi.

— Ai plecat prea devreme la vânătoare, în dimineaţa asta, domnule Mac. Vânătoare bogată! Eh! Sau nu cumva vii să ne dai vreo veste neplăcută! Mă tem că aşa este!

— Dacă ai fi spus „sper”, ai fi fost mai aproape de adevăr, domnule Holmes, spuse inspectorul făcândun gest semnificativ. Am făcut o mică plimbare pentru a-ţi înveseli dimineaţa. Nu, nu fumez, mulţumesc. Sunt doar în trecere; ştii doar că primele oresunt cele mai prielnice unei cercetări. Dar… dar…

Inspectorul se întrerupse brusc, privind cu stupoare bucata de hârtie, care se afla pe masă, şi pe care eu transcrisesem enigmaticul mesaj.

— Douglas? strigă el. Birlstone! Este oare posibil? Domnule Holmes, sunteţi cumva vrăjitor? De unde aţi luat aceste nume?

— Tocmai le-am descifrat dintr-un mesaj codat, eu împreună cu doctorul. Ce este extraordinar în asta?

Inspectorul, din ce în ce mai năuc, îşi muta privirea de la unu la altul.

— Se întâmplă ca domnul Douglas, din Birlstone, să fie chiar în acest moment victima unui oribil asasinat.

***

O CARTE PE ZI

Câinele din Baskerville. Valea terorii
Arthur Conan Doyle

valea terorii
CLICK pe carte!

About Mirela-Carmen

Scriitor, traducător de cărți, inginer, project-manager, content marketing strategist, blogger, îndrăgostită de joaca cu energiile, veșnică studentă în căutarea Adevărului Suprem, extrem de mândră mamă și adorată soție… acestea sunt doar câteva cuvinte prin care mă descriu… pentru tine.
În clipa în care am înțeles că adevărata putere de a schimba lumea, de a o face mai bună, stă DOAR în mâinile scriitorilor, prin puterea cuvintelor și a intențiilor din spatele acestora, nu am mai stat mult pe gânduri.
Drept rezultat, mi-am făcut un scop în viață din a ajuta (in masura posibilitatilor) pe oricine dorește să devină scriitor și autor de carte deoarece, cred cu tărie că, lumea strălucește mai tare atunci când… scriitorii scriu.

Visit My Website
View All Posts

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.