Viata de scriitor nu este întotdeauna ușoară.
Într-o zi ești într-o aliniere perfectă cu universul.
În următoarea zi… într-o gaură adâncă, întunecată, a deznădejdii.

Întotdeauna vor exista lucruri în viața de scriitor pe care nu le poți controla.

Când apar evenimente sau circumstanțe care sunt în contradicție cu dorințele tale, ai toate șansele să te îndoiești de talentul și capacitatea ta de a finaliza o carte. În aceste momente, s-ar putea să te pierzi într-un sentiment copleșitor de neputință.

Astăzi, 💥te provoc💥 să arunci o privire asupra unor idei… care să-ți reamintească în momentele dificile din viata de scriitor că… doar de tine depinde să-ți recapeți puterea:

 

Viata de scriitor
Viata de scriitor

1. Emoțiile tale nu îți aparțin. Ele sunt doar vizitatori.

Orice emoții pe care le-ai putea experimenta… și care par să lucreze doar împotriva creativității și inspirației tale… sunt ca niște valuri. Pe măsură ce aceste valuri vin, lasă-te purtat de mișcarea lor și nu uita că… pentru valurile mari s-a inventat surfingul. Și dacă tot s-a dovedit că există nenumărați experți în surfing… ce ar putea să-l împiedice pe un scriitor să se lase purtat de valurile creativității… în așteptarea momentului culminant? Ce ar fi dacă, în loc să te lamentezi că o emoție anume ți-a secat izvorul inspirației din viata de scriitor… te-ai folosi de acea emoție ca să transpui în cuvinte ceea ce nu gândeai până atunci?

2. Credințele care încearcă să te limiteze nu fac parte din ființa ta.

Dacă există modele de gândire care pun sub semnul întrebării valoarea și strălucirea ta supremă, află că acestea sunt pur și simplu programe care s-au țesut în rețeaua ta neuronală de-a lungul anilor de condiționare. Reprogramarea credințelor tale, în viata de scriitor, este complet posibilă. Și dacă, oricât ai încerca, nu reușești… ce ar fi să apelezi la un mentor care să te ajute să le anihilezi sau, și mai bine, să le transformi astfel încât… să servească intereselor tale? Precum au făcut cei 30 de temerari care s-au încumetat să se înscrie la Prima Editie a cursului Calea către Carte. Ediție care s-a încheiat acum doua zile și, despre care, o să-ți povestesc data viitoare. (Poti accesa varianta gratuita a cursului, AICI)

💥Te provoc să-ți răspunzi la aceste întrebări!💥

Ia o coală de hârtie și scrie-ți gândurile.

Ești de acord cu afirmațiile de mai sus? De ce? Adu argumente pro și contra.

Nu ești de acord? De ce? Adu argumente pro și contra.

Spui că visul tău este să scrii o carte? Răspunde-ti la cele de mai sus și… cine știe? Poate cuvintele născute astfel vor constitui prefața viitoarei tale cărți.

Cu drag si chef de scris…

Mirela-Carmen… prietena TA care a pășit deja pe Calea către Carte.

PS: 💥💥💥 Ai observat ceva? Hai… spune-mi că ai observat că mi-am promis să încerc să scriu cu diacritice. Nu pot să-ți explic ce chin este pentru mine. Și, asta deoarece laptopul meu este atât de folosit încât tastele abia se văd. Scriam din instinct fără diacritice dar… acum… e ca și cum aș învăta iar alfabetul. O să văd cât îmi va lua să mă simt confortabil scriind astfel. Dar, recunosc, îmi plac provocările. Și câteodată le inventez singură.

 

 

About Mirela-Carmen Stancu

Scriitor, traducător de cărți, inginer, project-manager, content marketing strategist, blogger, îndrăgostită de joaca cu energiile, veșnică studentă în căutarea Adevărului Suprem, extrem de mândră mamă și adorată soție… acestea sunt doar câteva cuvinte prin care mă descriu… pentru tine.
În clipa în care am înțeles că adevărata putere de a schimba lumea, de a o face mai bună, stă DOAR în mâinile scriitorilor, prin puterea cuvintelor și a intențiilor din spatele acestora, nu am mai stat mult pe gânduri.
Drept rezultat, mi-am făcut un scop în viață din a ajuta (in masura posibilitatilor) pe oricine dorește să devină scriitor și autor de carte deoarece, cred cu tărie că, lumea strălucește mai tare atunci când… scriitorii scriu.

Visit My Website
View All Posts

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici