Vis alb
Zgomot de apa ce se rostogoleste peste pietrele rotunjite de un alb gri. Pe poteca de langa rau se aud glasuri cristaline bruiate de codurile morse ale ciripitului metalic al pitigoilor spioni.
Este o zi de primavară insorita, si ca in fiecare inceput de trezire la viata, baietii si fetele de pe strada ALBASTRA au plecat in drumetie.
Maria aflata in fruntea lor le arata cu „sceptrul improvizat” o pajiste verde in care nu se verde nicio alta planta, totul este „iarba”.
Pare ca este un covor tesut din fire egale, standardizate. Cateva buturugi stau de straja la inceputul pajistii.
– Aici campam! Jucam fotbal, gazonul ne asteapta, rosti Andrei vesel.
Bagajele se aduna gramada intr-o mica piramida langa buturugi. Baietii incep sa joace fotbal, sunt dornici de miscare rapida si sunt asemeni unor pantere care alearga dupa prada rotunda – „mingea”.
Fetele se aseaza pe buturugi facand galerie. Maria priveste iarba.
– Maria, Maria, ce e cu tine? o striga la un moment dat una dintre celelalte fete, care ridicandu-se ca sa aplaude primul gol, i-a observat absenta si fața impietrita.
In varf de munte, grupul se pierde, doar glasurile lor se aud.
– Vede cineva vreun indicator? Aveti grija ca in stanga si dreapta este o prapastie, urmati doar „calea cea dreapta”, se auzi in ecou, parca vocea lui Andrei, sau a Oanei? Este vant si este frig, din cer curg margaritare si corpul ii ingheata. Mergand tot inainte ajunge la intrarea intr-o pestera.
Tematoare continua drumul, nu exista alternativa. Inauntru este intuneric si o liniste apasatoare. Scoate bricheta, o aprinde si incearca sa mearga mai departe. Aluneca, cade si simte cum siroaie de sange cald ii curg pe fata inghetata.
Se trezeste imbracata intr-o rochie alba, lunga din matase, intr-o lumina puternica, inconjurata de brazi, stand pe o piatra calda, in adierea usoara a vantului si in bataia razelor proiectate ca niste sageti aurii printre crengile copacilor.
– Cine esti tu, intreaba, Maria?
– Sunt curajul si puterea ta, regina mea! M-ai chemat si am venit.
– Unde suntem, tigrule ALB?
O smucitura o trezeste din vis.
– Unde ai fost, Maria? Pret de cateva minute ai fost stana de piatra, cu ochii deschisi. Ne-ai speriat tare! ofta Oana prietena ei cea mai buna.
– Este tare ciudat, eu am calatorit mult in acest timp scurt. Acest lucru imi confirma faptul ca nu exista timp, ca noi percepem scurgerea lui in functie de evenimentele care apar: noi il putem modela. Am invata sa dilat timpul. Ura!!!
Maria se ridica si priveste cerul.
– M-am intalnit cu tigrul alb, le marturisi fata vesela.
El este simbolul viitorul meu.
- TRISTETE - 27 iulie 2018
- OH, MIE! - 20 iulie 2018
- DIAMANTUL - 23 iunie 2018
- VIATA - 9 iunie 2018
- ZBOR - 11 mai 2018
- IUBIREA - 4 mai 2018
- Concursuri internationale: arta, proza, poezie, fotografie si film - 27 aprilie 2018
- TACERE - 20 aprilie 2018
- Poarta - 13 aprilie 2018
- Dorinta - 6 aprilie 2018
